Mai multe persoane au fost trimise în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani pentru săvârșirea de infracțiuni de furt calificat. Printre ele se numără și tânărul care obișnuia să pătrundă în imobile din Focșani prin escaladare. Este vorba despre Ciprian Neculai T., de 19 ani, care a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv.
Ciprian Neculai T. este acuzat de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat și tentativă la furt calificat. Astfel, potrivit procurorilor, la data de 20.05.2017, acesta s-a cățarat pe gratiile de la geamul de la parter al unui imobil, s-a folosit apoi de un aparat de aer condiționat și a ajuns la etajul I, intrând astfel pe geam într-o încăpere. Nu a reușit să fure nimic pentru că a fost surprins de o persoană. În momentul în care și-a dat seama că a fost văzut, tânărul a fugit, dar nu s-a liniștit și seara a acționat din nou.
În noaptea de 20/21 mai a.c., în jurul orei 1.00, prin escaladarea ferestrei de la baie a pătruns într-un alt imobil din Focșani și a sustras mai multe bunuri. Conform rechizitoiului, el a plecat din locuință cu un televizor, două laptopuri și trei telefoane mobile, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 8.000 lei. Bunurile le-a scos pe geamul de la dormitor. Potrivit informatiilor din rechizitoriu, politiștii au reușit să recupereze o parte din bunurile furate, mai exact un televizor și un telefon mobil. În noaptea de 22/23 mai a acționat din nou. De această dată, el a intrat într-un apartemant situat la parter, pe un geam care era rabatat, și a sustras un telefon mobil, 75 euro, 25 lei, o cheie auto, haine, creând astfel un prejudiciu de 1.000 lei.
Tânărul ieșise din arest cu puțin timp înainte de a comite faptele, iar pe data de 23 iunie a.c., Judecătoria Focșani l-a condamnat într-un alt dosar, în care a fost judecat pentru aceleași fapte. Conform sentinței, el a primit pedeapsa cea mai grea de 1 ani și 6 luni închisoare, care a fost sporită cu o treime din totalul celorlalte pedepse, instanța stabilind că el trebuie să execute 1 an și 11 luni închisoare. A fost obligat și la despăgubiri civile în cuantum de 3.000 lei pentru o parte vătămată dar și la plata sumei de 1400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Decizia nu este definitivă, el putând face contestație în termen de 10 zile de la comunicare.
Tot pentru furt calificat a fost trimis în judecată și un tânăr de 22 de ani, Gigel P., din comuna Nereju. Conform rechizitoriului, la data de 21.10.2016, împreună cu doi minori, acesta a sustras de la un camion, aflat în curtea unei societăți, componente auto, creând astfel un prejudiciu de 5.000 lei. După ce au comis fapta, tinerii au venit cu bunurile la Focșani și le-au vândut, primind suma de 3.400 lei. Minorii au primit câte 200 lei, iar tânărului trimis în judecată i-a revenit suma de 3.000 lei, după cum se arată în rechizitoriu. La audieri, el nu a negat comiterea faptei.
A furat un câine de rasă
Procurorii vrânceni au mai trimis în judecată și un tânăr de 27 de ani, Ionuț B., din Piatra Neamț. Acesta este recidivist. În luna august a anului trecut, el a sustras un câine de rasă și l-a vândut, prejudiciul fiind de 300 lei.
Câinele a fost scos la plimbare de stăpâna sa. La un moment dat, femeia a lăsat câinele în fața locuinței, legând lesa de ceva, și a intrat până în casă. Când a revenit, a constatat că patrupedul nu mai era. Din verificări a rezultat că bărbatul din Neamț a fost cel care a dezlegat lesa cât femeia a lipsit, a luat câinele, pe care apoi l-a vândut.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani l-au mai trimis în judecată și pe Claudiu Mitică Å¢., de 37 de ani, din Mărășești, tot pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. La data de 24 mai a.c., în timp ce se deplasa cu trenul, între Mărășești și Focșani, în jurul orei 2.00, a observat un bărbat care dormea. Inculpatul i-a furat călătorului portmoneul din buzunar și a luat banii din el, respectiv 300 de euro și 51 de lei. După ce a luat banii, inculpatul a vrut să-i pună victimei portmoneul înapoi în buzunar, numai că aceasta s-a trezit și și-a dat seama că a fost furată, cerând sprijinul poliției. Principalul suspect a fost prins în Gara Buzău, iar în urma percheziției efectuate, asupra lui s-au găsit banii furați, care i-au fost înapoiați persoanei vătămate. Bărbatul a recunoscut fapta. Bărbatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, urmând ca măsura să fie discutată pe data de 7 iulie a.c.