Judecătoria Focșani a primit vizita mai multor elevi de la unități de învățământ din municipiu, cu ocazia Zilei Justiției din România. Sărbătorită anual în prima duminică din luna iulie, Ziua Justiției marchează încheierea anului judecătoresc și începerea vacanței judecătorești. Cu această ocazie, elevii au participat la cursuri de educație juridică, au aflat care este circuitul unui dosar și regulile generale ce trebuie respectate pe fiecare palier de activitate, întâlnirile fiind extrem de interactive, după cum se arată într-un comunicat transmis de magistratul Ionel Iulian Păun, conducătorul biroului de informare și relații publice din cadrul Judecătoriei Focșani.
„Cu ocazia Zilei Justiției din România – sărbătorită anual în prima zi de duminică a lunii iulie, care marcheză încheierea anului judecătoresc și, totodată, începerea vacanței judecătorești, în cadrul Zilelor Porților Deschise, Judecătoria Focșani a primit vizita unor clase de elevi de la unități de învățământ gimnazial din mun. Focșani. În cadrul acestei manifestări de tipul ușilor deschise, în baza Protocolului de colaborare privind educația juridică în unitățile de învățământ preuniversitar încheiat între Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Educației Naționale în anul 2013, dar și în cadrul Săptămânii «Școala altfel», elevii și profesorii însoțitori au fost preluați de conducătorul Biroului de informare și relații publice, participând la cursuri de educație juridică privind specificul activității de judecător, circuitul unui dosar și, în special, regulile generale ce trebuiesc respectate pe fiecare palier de activitate, întâlnirile fiind extrem de interactive. Participanții au vizitat și sălile de judecată și le-a fost înmânat, la finalul vizitelor, manualul «Educația juridică pentru liceeni. Ghid practic despre drepturi și justiție», al cărui autor este judecătorul Danileț Cristi. De asemenea, la finele lunii iunie, în colaborare cu colegii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, a fost organizată și Cupa Justiției la Fotbal – Ediția I 2017, la care au participat echipele instituțiilor din jud. Vrancea, respectiv Baroul Vrancea, Penitenciarul Focșani, IPJ Vrancea, IJJ Vrancea și ISU Vrancea, activitate care s-a bucurat de un real succes la ediția inaugurală, intenționând să se transforme în «tradiție»”, se arată în comunicat.