Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Minorul care a omorât un bătrân în bătaie, la Urechești, internat 5 ani într-un centru de detenție

Minorul din comuna Urechești, trimis în judecată după ce a omorât în bătaie un bătrân, în octombrie 2017, a fost condamnat în primă instanță, fără acord de recunoaștere a vinovăției. Magistrații Tribunalului Vrancea i-au aplicat tânărului măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 5 ani. Decizia nu este definitivă. „Condamnare fără acord de recunoaştere (…) aplica inculpatului minor S(…) G(…), în prezent aflat în prezent aflat în Centrul pentru Minori si Tineri Tichileşti, pentru comiterea infracţiunii de omor (…) masura educativa a internării într-un centru de detenţie pe o durată de 5 ani (…) scade din durata masurii educative durata reţinerii şi arestării preventive de la 04.10.2017 la zi. (…) menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpat. (…) atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infractiuni pe perioada internării într-un centru de detenţie, constând în prelungirea masurii internării. (…) dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare. Admite actiunea civilă promovata de Serviciul de Ambulanţa Vrancea. Obligă inculpatul minor (…), în solidar cu partea responsabilă civilmente (…), la 87,20 lei catre Serviciul de Ambulanţa Vrancea. Admite în parte actiunea civilă promovată de partea civilă (…). Obligă inculpatul minor (…), în solidar cu partea responsabilă civilmente (…) la 14.000 de lei daune materiale şi la 15.000 de lei daune morale catre partea civilă (…) Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.10.2018“, este decizia instanței de judecată.

Conform rechizitoriului, la data de 3 octombrie a.c., în timp ce se afla pe terasa unui supermarket din comuna Urechești, pe fondul unor discuții în contradictoriu, inculpatul minor a tras victima de haine și a lovit-o cu cotul în gură, împrejurare în care victima, un bătrân de 73 de ani, a căzut pe spate și s-a lovit cu capul de beton. Deși era căzută, victima a fost lovită în continuare cu pumnii și picioarele și posibil cu un obiect metalic în zona feței, fiind apoi călcată cu tălpile pantofilor pe cap, gât și torace.

Agresorul a fost supus și unei expertize psihiatrice și s-a stabilit că la momentul comiterii faptei a avut discernământ păstrat în raport cu fapta pentru care a fost cercetat și că nu necesită măsuri de siguranță într-o unitate medicală.

Victima a fost găsită fără suflare pe 3 octombrie 2017, pe un drum din localitate, în apropierea postului de poliție. Au existat suspiciuni cu privire la cauzele decesului, motiv pentru care cadavrul a fost dus la Serviciul de Medicină Legală. În urma necropsiei s-a stabilit că bătrânul nu a murit de moarte bună. S-a stabilit că decesul a survenit ca urmare a insuficienței respiratorii acute, consecința unui politraumatism cu contuzie cerebrală, hemoragie subarahnoidiană, inundație de ventriculi laterali, fractură triplă de mandibulă, fractură complexă hioidiană și fracturi costale drepte. S-a concluzionat că leziunile s-au putut produce prin lovire activă repetată cu mijloace dure.

În urma anchetei s-a stabilit că bătrânul a fost bătut crunt. La întreaga scenă au asistat doi bărbați care nu au intervenit pentru a-l ajuta pe bătrân.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?