Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Sute de dosare de divorț și pentru exercitarea autorității părintești pe rolul Judecătoriei Focșani, de la începutul anului

Începând din anul 2005, statele membre ale Uniunii Europene celebrează, pe 25 octombrie, ZIUA EUROPEANĂ A JUSTIȚIEI. Și Tribunalul Vrancea și Judecătoria Focșani (…) vor marca această zi prin manifestări de tipul ușilor deschise. Cele două instanțe focșănene pot fi vizitate în această zi de toți cei care doresc să afle în mod nemijlocit despre modul cum se desfășoară activitatea lor specifică. Asemenea informații pot fi obținute în mod direct, de la personalul instanțelor sau prin intermediul pliantelor, broșurilor ori al materialelor prezentate, pe supot de hârtie sau în format video.

În orice societate noțiunile elementare despre procedurile judiciare sunt importante pentru cetățeni, care pot astfel să identifice mai ușor cele mai eficiente metode pentru apărarea drepturilor lor legitime. În societatea românească acest lucru pare a fi cu atât mai necesar cu cât volumul de activitate al instanțelor se menține la un nivel ridicat. Este și cazul instanțelor focșănene, pe rolul cărora, în perioadă ianuarie – septembrie 2018, au fost înregistrate cca. 19600 dosare noi. Dintre acestea, 4848 dosare au fost înregistrate pe rolul Tribunalului Vrancea și 14808 dosare au revenit spre soluționare în prima instanță Judecătoriei Focșani. Deși numărul dosarelor nou înregistrate este în scădere comparativ cu perioadă similară a anului trecut, volumul de activitate este ridicat, acest fapt suprapunându-se și cu schemele de personal incomplete.

La Tribunalul Vrancea doar în materia litigiilor cu profesioniști s-a înregistrat o creștere a numărului cauzelor nou introduse pe rol față de primele 9 luni ale anului 2017, cele mai multe dintre aceste dosare având că obiect cereri cu valoare redusă (179), pretenții (97) sau dizolvare societate (64). La Judecătoria Focșani litigiile în materie penală au înregistrat o creștere cu 4,69% față de perioadă de referință din anul 2017. Din punctul de vedere al obiectelor cauzelor, ponderea cea mai mare o au confirmările renunțare urmărire penală – cca 26% din total, liberări condiționate – 14,5%

și măsuri și excepții dispuse de judecătorul de cameră preliminară – 12,7%.

La această instanță, creșterea numărului dosarelor nou înregistrate s-a constatat și în materia minori și familie, cele mai multe cauze având că obiect divorț (407), pensie de întreținere (140) și exercitarea autorității părintești (98).

Vă așteptăm, așadar, să aflați în mod nemijlocit cum se instrumentează cauzele aflate pe rolul instanțelor.

 

Purtător cuvânt Tribunalul Vrancea

Consilier Carmen Danțiș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?