Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

VIDEO şi GALERIE FOTO: Principesa Margareta și Principele Radu, alături de ambasadorul SUA și soția acestuia într-un „Traseu al recunoștinței“ prin Vrancea


    Sute de vrânceni cu stegulețe tricolore i-au întâmpinat, ieri, pe Principesa Moștenitoare Margareta și pe Principele Radu, care au plecat din Gara Focșani cu Trenul regal pe un Traseu al recunoștinței cu ocazia centenarului marilor bătălii de la Mărăști, Mărășești și Oituz. Altețele Lor Regale au sosit în Focșani de luni seară și s-au odihnit la hotelul Ambasador. Ieri dimineață, primul sosit la Gara din Focșani a fost ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, însoțit de soția sa, invitați speciali ai Casei Regale în această călătorie. Altețele Regale au fost întâmpinate, la Focșani, de primarul municipiului, Cristi Misăilă care i-a înmânat un buchet de flori Principesei Margareta. Alături de primar s-au aflat conducerea și voluntarii filialei de Cruce Roșie Vrancea. Principesa Margareta, președintele Societății Naționale de Cruce Roșie din România, a discutat cu aceștia și le-a promis că, în curând, va face o vizită la instituția de caritate vrânceană. Pe peron s-a aflat și „țăranul sărac” de la Cîmpineanca, Constantin Crăciun, care le-a oferit Altețelor Regale o cutie cu caise și o tavă cu plăcintă de casă.
    După plecarea de la Focșani, Altețele Regale au fost prezente la scurte ceremonii de primire în gările Mărășești, Adjud și Onești. De asemenea, au fost organizate ceremonii militaro-religioase la mausoleele din Mărășești și Mărăști, precum și la Cimitirul Eroilor din Oituz. Programul acțiunilor a fost similar, o scurtă ceremonie religioasă, urmată de o depunere de coroane și vizitarea mausoleelor.

    La Mărășești, Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au fost întâmpinați de vicepreședintele Consiliului Județean, Dănuț Cristian și subprefectul George Bazilescu. Momente emoționante au fost la Biserica din Mărăști, unde Altețele regale au fost întâmpinate cu pâine și sare de primarul Vladimir Păun și grupuri de elevi de la școlile din Răcoasa și Câmpuri. Biserica a fost distrusă complet în bătăliile de la 1917 din Primul Război Mondial și ctitorită din temelii de Regele Ferdinand și Regina Maria. Încă de la intrarea în biserică, vizitatorii sunt întâmpinați de o placă din marmură cu mesajul aparținând Reginei Maria: „Să reclădim cu dragoste în amintirea celor căzuți aici”.
    Preotul paroh din localitate le-a prezentat biserica unde se află pictați Regina Maria, care ține o biserică în brațe și Regele Ferdinand, dar și Mareșalul Averescu și Generalul Mărgineanu. De asemenea, le-a prezentat un epitaf cusut în fir de aur donat bisericii de Vasile P. Georgescu și soția Valeria. Epitaful a fost medaliat cu aur la Expozițiile de la 1900 din Paris și 1906 din București. După vizitarea bisericii, Principesa Margareta a declarat că a fost foarte emoționată. A urmat ceremonia religioasă și depunerea de coroane la Mausoleul din Mărăști. La cele două mausolee, Altețele Regale au vizitat osuarele eroilor căzuți în Primul Război Mondial și au semnat în cartea de onoare.

100 de ani de la bătălia care a distrus Mărăștiul

    Călătoria Familiei Regale a avut loc în ziua în care a început prima bătălie, cea de la Mărăști. Bătălia a fost condusă de generalul Alexandru Averescu, comandatul Armatei a II, sub comanda Regelui Ferdinand I, comandantul suprem al Armatei Regale române. Operațiunea militară a durat opt zile și a reunit Armata Română și Armata Rusă într-o operațiune ofensivă împotriva Armatei a 9-a Germane. A fost una dintre cele mai crunte bătălii din Primul Război Mondial, o victorie plătită cu sângele a 1.469 morți și 3.052 de răniți și distrugerea satului Mărăști. Victoria reputată de Armata a II-a a fost cea care a determinat succesul operațiunilor militare ulterioare de la 6 august 1917 – Mărășești. În memoria eroilor de la Mărăști, după terminarea Primului Război Mondial a fost construit un mausoleu unde au fost îngropați 5.342 soldați români, germani și ruși. Ulterior, după Primul Război Mondial, satul Mărăști a fost reconstruit cu sprijinul Societății Mărăști. Au fost construite case noi, o uzină electrică, Casa de Apă, Școala Regina Maria, Arcul de Triumf, Mausoleul Mărăști, Bustul Mareșalului Averescu, Biserica „Adormirea Maicii Domnului”.
    Bătălia de la Mărășești (6-16 august 1917) este considerată astăzi cea mai importantă acțiune militară românească din timpul Primului Război Mondial. Bătălia a durat zece zile și a lăsat în memoria societății românești legenda actelor de vitejie ale sublocotenentului Ecaterina Teodoroiu, căpitanului Grigore Ignat și generalului Eremia Grigorescu. Atunci a fost lansată expresia „Pe aici nu se trece!”.
    La 28 septembrie 1916 a început bătălia de la Oituz. Prima confruntare militară de la Oituz a stat sub comanda generalilor Constantin Prezan, Eremia Grigorescu și Nicolae Sinescu și a fost una dintre cele mai curajoase acțiuni militare românești în Primul Război Mondial. Operațiunea a durat șaisprezece zile și a vizat împiedicarea Armatei a 9-a Germane de a forța Munții Carpați și de a pătrunde în Valea Siretului. A doua bătălie de la Oituz a început în ziua de 28 octombrie 1916, a fost plasată sub comanda generalului Eremia Grigorescu și a durat cinci zile. A treia bătălie de la Oituz s-a desfășurat în zilele de 26 iulie — 9 august 1917, sub comanda generalului Gheorghe Văleanu.

Klaus Iohannis vine la Mărăști

    Președintele Klaus Iohannis a anunțat, oficial, că va participa la o ceremonie militară organizată în data de 18 iulie la Mausoleul de la Mărăști, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la bătălia din Primul Război Mondial. Purtătorul de cuvânt al șefului statului, Mădălina Dobrovolschi, a evidențiat importanța marcării momentelor glorioase ale Armatei Române. Programul șefului statului include atât o vizită la Mausoleul din Mărășești dar și la școala din sat. „Președintele vrea să pună în evidență contribuția remarcabilă pe care au avut-o ostașii români la ceea ce înseamnă realizarea Unirii. Și, de asemenea, două aspecte importante — cât este de necesar să marcăm momentele glorioase ale Armatei Române și președintele își mai dorește să sublinieze nevoia urgentării și intensificării pregătirilor pentru anul 2018. Să nu uităm că vorbim despre Centenarul Marii Uniri și sunt necesare aceste pregătiri foarte serioase”, a evidențiat Mădălina Dobrovolschi.

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?