Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Eroii fostei comune Obilești, omagiați duminică la Bordeasca

Primăria și consiliul local Tătăranu, împreună cu fiii fostei comune Obilești, organizează duminca aceasta, începând de la ora 12.00, pe platoul din piața centrală a satului Bordeasca, o ceremonie dedicată Centenarului Marii Uniri. Sunt așteptați să participe toți cei care vor să aducă un omagiu eroilor fostei comune Obilești, din Primul Război Mondial.

Cu ocazia Centenarului Marii Uniri, un grup de inițiativă format din fiii fostei comune Obilești, în colaborare cu Consiliul Local Tătăranu și Primăria Tătăranu, vor organiza o festivitate de dezvelire a unui basorelief și a unei plăci comemorative, în locul în care a funcționat fosta Primărie Obilești (FOTO) între anii 1888 – 1968, în memoria celor 171 de eroi ai fostei comune Obilești care și-au dat viața pentru reîntregirea patriei.

„Anul acesta, împreună cu zece foști colegi din școala generală, ne-am gândit să facem ceva pentru satul nostru și, după mai multe întâlniri cu primarul comunei, am decis ca pe 21 octombrie să facem această ceremonie. Noi am achiziționat un basorelief din bronz, cu o scenă dintr-o tranșee de la Mărășești. O fostă colegă de a mea va veni să ne cânte melodii legate de Centenar, printre care o doină de a buncii ei. Vor participa foarte mulți colegi militari, inclusiv rectorul de la Danubius Galați, pentru că e din zonă. Toți au răspuns invitației noastre. Vom avea inclusiv rostirea solemnă a celor 171 de eroi, făcută de elevi de la Școala Generală din sat, apoi vom avea un serviciu religios cu toți preoții din comună”, ne-a declarat colonel (r) Radu Voicu, fostul comandant Unității Militare 01333 Focșani, unul dintre fiii actualei comune Tătăranu și inițiator al acestei ceremonii.

După dezvelirea plăcii comemorative și efectuarea serviciului religios, va avea loc un scurt program artistic susținut de elevii Școlii Gimnaziale nr. 2 Bordeasca și de interpreta de muzică populară Adelina Stanciu.

Programul ceremoniei dedicate Centenarului Marii Uniri din comuna Tătăranu va fi următorul:

12.00 – 12.05 – Deschiderea festivității

12.05 – 12.08 – Intonarea Imnului Național al României

12.08 – 12.10 – Intonarea semnalului “Stingerea”

12.10- 12.20 – Rostirea solemnă a numelor eroilor fostei comune Obilești din Primul Război Mondial

12.20 – 12.25 – Dezvelirea basoreliefului și a plăcii memoriale

12.25 – 12.35 – Serviciul religios pentru sfințirea Plăcii memoriale și parastas pentru eroii satului

12.35 – 12.45 – Acordarea de diplome

12.45 – 13.00 – Alocuțiuni

13.00 – 13.30 – Moment artistic cu elevii Scolii gimnaziale din localitate, muzica populara cu interpreta Adelina Stanciu

13.30 Închiderea festivității

1 COMENTARIU

  1. Cunosc persoanele din grupul de initiativa al acestui frumos eveniment. Este compus din profesori, ingineri, ofiteri si oameni de afaceri. Felicitari si la cat mai multe activitati de acest gen!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?