Sloganul poliției române este: ”Siguranță și încredere”, dar oare nu ar trebui să fie mai complex? Dacă ne așezăm fiecare în colțul nostru și ne gândim cum ar fi și cum ne-ar fi viața fără poliție, sigur am găsi mai multe cuvinte și am învăța să apreciem mai mult statutul de polițist, dacă nu pentru ei, atunci pentru noi și pentru tot ce fac pentru noi. În următoarea perioadă, polițiștii din cadrul IPJ Vrancea vor desfășura o amplă campanie de donare de sânge. Am vorbit despre această campanie, și nu numai, cu șeful Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vrancea, comisarul șef Remus Nica. Pe omul Remus Nica l-am cunoscut odată cu campania de strângere de fonduri desfășurată pentru micuța Anastasia, fetița imobilizată la pat ce suferă de amiotrofie spinală gradul ll. Astăzi am venit să îl cunoaștem pe inspectorul-șef Remus Nica, pe omul din spatele funcției și pe colegul polițiștilor vrânceni.
Reporter: De unde a pornit ideea mobilizării polițiștilor pentru a dona sânge?
Comisar șef Remus Nica: Eu, împreună cu colegii mei, mergem să donăm la fiecare 6 luni. Când eram în cadrul Serviciului Economic, mergeam împreună cu colegii și colegele de acolo. Anul acesta nu am reușit să merg, lipsa timpului fiind principala problemă. Însă, de acum, voi merge iar periodic. La un moment dat am fost și la București, pentru soția unui coleg care avea nevoie de trombocite, iar donarea s-a făcut în centrul din orașul unde era internată pacienta.
R: Cum au răspuns colegii dumneavoastră la această mobilizare?
R.N.: Ei fac asta în mod obișnuit, nu aveam nici un dubiu că nu vor răspunde favorabil la apelul de a dona și de a fi solidari cu ceilalți. Noi toți, dincolo de uniformă, suntem fii, tați, soți, frați, fiecare dintre noi înțelegem foare bine nevoile comunității, suntem parte din ea și ne implicăm de fiecare dată când este nevoie.
R: Veți da exemplu personal, veți merge să donați?
R.N.: Da, luni voi fi acolo alături de colegii mei și voi dona.
R: Presupun că fiind vorba de un număr mare de polițiști, perioada campaniei se va întinde pe mai multe zile…
R.N.: Vom merge pe o perioadă mai îndelungată, stabilim de comun acord cu medicul Hanță Mioara un program, astfel încât să nu aglomerăm Centrul de transfuzii și nici colegii mei să nu rămână blocați cu orele pentru donare.
R: Știu că de peste 20 de ani IPJ Vrancea merge de Crăciun cu daruri la copiii de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Măicănești. În ce alte acțiuni umanitare mai este implicată poliția vrânceană?
R.N.: Da, mergem la centrul din Măicănești, mai mult decât atât, împreună cu colegii mei mergem în luna decembrie în comune și sate, la mai multe familii defavorizate, încercăm să le aducem puțină bucurie, atât cât reușim, o facem cu tot sufletul.
R: De ce credeți că percepția oamenilor despre politie, în general, este una greșită sau cumva sunteți priviți ca un fel de bau-bau al societății?
R.N.: Cumva, involuntar le spunem asta și copiilor: “puneți-vă centura, ne va opri poliția și luăm amendă”; “dacă nu stai în scaunul special de mașină, poliția ne va da amendă”.
Suntem priviți astfel datorită faptului că avem rolul de a corecta, atunci când corectezi, ești nevoit să aplici legea. Niciunul dintre noi nu reacționează optim, atunci când este vorba să scoată bani din buzunar. Iar lumea a ajuns cumva să ne privească doar din acest unghi.
R: Da, aveți dreptate. Însă, în ultimii ani cel puțin, nu mai vorbim de abuzuri în aplicarea amenzilor, este o reacție la o acțiune greșită a cetățeanului.
R.N.: Este adevărat, este aplicată legea și aplicată contravenția în raport cu fapta săvârșită. Dar nu toată lumea se apleacă asupra situației pentru a înțelege că încercăm doar să corectăm abaterile și lucrurile să intre pe un făgaș corect.
R: Credeți că este nevoie de mai multe astfel de acțiuni, cum este cea de donare de sânge, pentru a schimba percepția oamenilor în ceea ce-i privește pe polițiști?
R.N.: Nu știu și nu cred că vom reuși doar cu astfel de mobilizări să schimbăm percepția cetățeanului, percepție care este înrădăcinată din anii trecuți, din anii de comunism și nu numai. Însă, facem eforturi, facem schimbări și încercăm să fim aici pentru cetățeni, pentru siguranța lor și pentru comunitatea în care trăim și noi, alături de familiile noastre. Avem rolul de a proteja cetățeanul și de a ne implica în binele comunității.
R: Anul acesta ați preluat conducerea IPJ Vrancea, până nu demult ați fost șeful Serviciului economic. Cum priviți acum lucrurile în ansamblu și ce schimbări doriți să aduceți?
R.N.: Schimbările le fac împreună cu colegii mei și necesită timp, efort și susținere. Avem deficit de personal, astfel că depunem eforturi pentru a acoperi întreaga activitate și pentru ca acest deficit să nu lezeze nicicum activitatea noastră de zi cu zi și siguranța cetățenilor.
R: Știu că la nivel național se desfășoară diferite campanii de prevenire și combatere a violenței domestice și nu numai. Poliția vrânceană desfășoară astfel de proiecte?
R.N.: Da, desfășurăm mai multe campanii de prevenire a violenței domestice, prevenire a criminalității, a furturilor din locuințe și reducerea infracționalității. Avem astfel de campanii, pe care le derulăm în mai multe comune ale județului, unde avem sprijinul primarilor, al preoților și al comunității în general.
R: Apreciați că ar fi necesar să existe mai multe astfel de campanii de prevenire și informare a cetățenilor?
R.N.: Cu siguranță, orice informare are ca scop prevenirea. Prin dialog reușim să aflăm problemele comunității și să găsim soluții pentru siguranța cetățenilor.
R: Pe viitor, dacă vom avea nevoie, ne vom putea baza pe sprijinul dumeavoastră și al colegilor pentru acțiuni umanitare…
R.N.: În mod categoric da, suntem aici pentru comunitate și vom face tot ce ne stă în putință să ne implicăm.
Dincolo de cuvinte, eu am văzut schimbare. Cu siguranță e nevoie de timp, efort și multă răbdare. Dar, înainte să îi blamăm, trebuie să ne gândim că fără polițiști ar fi haos, iar o lume a haosului e o lume a nimănui. Ei sunt ai noștri și luptă pentru siguranța noastră.
Vino și tu alături de ei, donează sânge, donează viață!