Fostul ministru al Educaţiei Valentin Popa a afirmat miercuri că programul „Masa caldă” va putea fi derulat „cu siguranţă” la începutul anului viitor. „După cum văd pe traseul extern de avizare din minister lucrurile merg greu. E clar că pentru aceste două – trei luni câte au mai rămas este aproape imposibil să se organizeze, la nivelul autorităţilor locale, licitaţii pentru respectivele servicii. Dar poate că vor mai face pentru o lună – două. Cu siguranţă vor putea organiza la începutul anului viitor, după ce vor avea aprobat bugetul şi va putea funcţiona pentru ceea ce a mai rămas din anul şcolar 2018 – 2019 şi începutul noului an şcolar”, a declarat Popa, într-o conferinţă de presă desfăşurată la sediul Ministerului Educaţiei.
El a adăugat că şi-ar dori ca acest program să fie extins. „În momentul de faţă, în ordonanţă sunt prevăzute 50 de şcoli. Dar ştiu că sunt discuţii şi, personal, aş agrea să fie extins acest program. Depinde mai mult de autoritatea locală. Eu aş lăsa, dacă ar fi după mine, ordonanţa aceasta de urgenţă să fie fără un număr limitat, adică câte autorităţi locale pot să susţină acest program să o facă”, a mai spus fostul ministru. Valentin Popa a precizat că cele 50 de şcoli au fost alese conform „propunerilor venite din teritoriu”.
Ministerul Educaţiei a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanţă de urgenţă care prevede continuarea Programului-pilot de acordare a unei mese calde copiilor din 50 de grădiniţe şi şcoli. Potrivit datelor publicate de Guvern, masa caldă a crescut semnificativ participarea copiilor la cursuri. „Din statisticile realizate în urma feedback-ului primit prin intermediul rapoartelor finale, s-a observat o îmbunătăţire considerabilă a frecvenţei elevilor la cursuri, faţă de anii precedenţi, astfel: dacă anterior implementării programului în anul şcolar 2016 – 2017 s-a înregistrat o rată a abandonului şcolar de 6,1%, în urma derulării programului-pilot, aceasta a scăzut la 4,3%, ajungând ca la finele anului şcolar 2017 – 2018 să fie de 1,3%”, se precizează în nota de fundamentare a Guvernului.