Cercetat pentru evaziune fiscală
Polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul Serviciului de Ordine Publică au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 47 de ani, din comuna Nereju, bănuit de infracțiunea de evaziune fiscală. Astăzi (marți-n.r.), polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice au finalizat cercetările și au propus trimiterea în judecată, într-un dosar penal de evaziune fiscală aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea.
În fapt, un bărbat, de 47 de ani, administratorului unei societăți comerciale de pe raza comunei Nereju, care are ca principal obiect de activitate exploatarea forestieră și prelucrarea lemnului, este bănuit de săvârșirirea infracțiunilor de „evidențiere, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive” și „omisiune, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate”.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit că în perioada 2015-2016, cel în cauză ar fi înregistrat în contabilitate operațiuni fictive (84 acte materiale) privind achiziția cantității de peste 600 mc material lemnos, în valoare totală de 129.215,50 lei, în baza unor avize de însoțire emise de către agenți economici de pe raza județului Neamț.
Astfel, prejudiciul creat bugetului de stat este în valoare de 20.675 lei, reprezentând impozit pe profit de plată. Totodată, bărbatul de 47 de ani este bănuit că în perioada 2016-2017 nu ar fi înregistrat în contabilitatea societăţii vânzarea cantităţii de peste 300 m.c. materiale lemnoase (95 acte materiale), în valoare de 124.688 lei (fără TVA), emise de această societate către agenți economici de pe raza județelor Galați, Buzău, Ilfov și Prahova prin care s-a creat un prejudiciu bugetului consolidat al statului în valoare de 6.632 lei.
Valoarea totală a prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului este de peste 27.000 lei, în cauză fiind instituită măsura sechestrului asigurator asupra unuor bunuri imobile deținute de către acesta, până la incidența pagubei creată bugetului consolidat al statului.
Biroul de presă al IPJ Vrancea, 2 octombrie, ora 22.51