Alteța Sa Regală, Prințesa Beatrix von Bayern, s-a întâlnit, ieri, cu primarul municipiului Focșani, Cristi Misăilă și reprezentanți ai Crucii Roșii Vrancea, în cadrul unei vizite la campusul de locuințe temporare amenajat pe strada Tisa. ASR Prințesa Beatrix a fost însoțită de Angelika Köpper, membră a Fundației Hillfsverein Nymphenburg din München, Germania, care s-a implicat în numeroase proiecte sociale din Vrancea. Vizita a avut loc la cele zece locuințe modulare amplasate în cadrul unui parteneriat dintre Primărie și Societatea de Cruce Roșie, filiala Vrancea. Locuințele modulare sunt destinate familiilor din municipiu aflate în dificultate, în cadrul proiectului „Sub acoperișul Crucii Roșii”.
În cadrul întâlnirii, primarul Cristi Misăilă a adresat mulțumiri pentru întreaga colaborare, disponibilitate și pentru toate eforturile depuse de ASR Prințesa Beatrix. „Proiectele derulate în colaborare până acum, piedicile de trecut, nevoile comunității în condițiile actuale și viitoare au făcut parte dintre subiectele convorbirii de azi, de la sediul Primăriei și de la locul de amplasare a modulelor de locuit de pe strada Tisei. Cu promisiunea de a continua și dezvolta programe și planuri comune, părțile implicate au fost și la întâlnirea cu o parte dintre cei cărora li se adresează toate aceste acțiuni, comunitatea de rromi”, se arată în informarea municipalității.
Proiectul derulat de Crucea Roșie pe strada Tisa prin amplasarea locuințelor modulare are ca scop îmbunătățirea condițiilor de trai ale populației vulnerabile din comunitățile urbane marginalizate din Focșani, prin oferirea de locuințe modulare temporare, tip container, în regim de urgență. „Beneficiarii locuințelor pot fi persoane sau familii, selectate prin serviciile de specialitate ale Primăriei Focșani, care nu dețin o locuință în proprietate sau în chirie, au fost evacuate din blocurile de locuințe sociale ca urmare a nerespectării obligațiilor contractuale, precum și familii tinere aflate în căutarea unei forme de locuire temporară”, arată Societatea de Cruce Roșie.
Un act Caritabil .facut. De Primaria Focsani ln colaborare cu Alteta Sa Regala Printesa Beatrix a Germaniei. Ajutand. Unele. Familii defavorizate ale orasului Focsani.:Containere special amenajate ,unde poat locui cu Familile lor.Felicitari Organizatorilor in special D-lui Primar Cristi Misaila !