A ȘASEA EDIȚIE A CAMPANIEI NAȚIONALE PENTRU SIGURANȚA COPIILOR: VERDE LA EDUCAȚIE PENTRU CIRCULAȚIE
Pentru al șaselea an consecutiv, Poliția Română și Lidl continuă să contribuie la educația rutieră a copiilor, prin campania națională „Verde la educație pentru circulație”. Proiectul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 10 ani și constă în lecțiile interactive de educație rutieră, organizate simultan în parcările magazinelor Lidl din întreaga țară. Ediția de anul acesta a campaniei a avut loc sâmbătă, începând cu ora 11:00.
„Verde la educație pentru circulație” este un proiect de tradiție, care își propune, an de an, să aducă în atenția copiilor și părinților siguranța rutieră. Obiectivul campaniei este de a forma un comportament rutier responsabil în rândul copiilor, prin învățarea și respectarea regulilor de circulație, pentru ca pe termen lung, numărul și gravitatea accidentelor rutiere în care sunt implicați și copii să fie reduse. În cadrul evenimentului anual, cei mici au aflat de la polițiști ce reguli de circulație trebuie să respecte în drumul lor spre școală, locul de joacă sau către casă, prin lecții interactive.
Sâmbătă, 22 septembrie, începând cu ora 11:00, polițiștii i-au învățat pe copii cum să aibă singuri grijă de ei, ca pietoni în trafic. Lecțiile interactive dedicate copiilor, cu vârsta între 4 și 10 ani, au fost susținute în parcările a celor trei magazine Lidl (Focșani și Adjud) din județul Vrancea.
Prima parte a fost dedicată unei sesiuni teoretice, prin care cei mici au putut afla ce înseamnă fiecare semn de circulație și au primit informații esențiale pentru siguranța lor, ca pietoni. A doua parte a cuprins o sesiune practică, în care copiii au aplicat cunoștințele dobândite, printr-un joc interactiv de circulație rutieră. La finalul acesteia, toți copiii participanți au primit premii.
Încă din anul 2013 Poliţia Română şi Lidl România desfăşoară campania Verde la Educaţie pentru Circulaţie pentru a prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicaţi copiii. Acest proiect se adresează atât copiilor cât şi părinţilor şi contribuie la conştientizarea importanţei indicatoarelor de circulaţie de către toţi participanţii la trafic. (…)
Biroul de presă al IPJ Vrancea
22 septembrie 2018