Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Bani pentru alimentarea cu energie electrică a locuințelor modulare din strada Tisa

Alimentarea cu energie electrică a locuințelor modulare din strada Tisa va costa aproape 38 mii lei. Cele zece locuințe modulare sunt amplasate în cadrul unui parteneriat dintre Primărie și Societatea de Cruce Roșie, filiala Vrancea. Locuințele modulare sunt destinate familiilor din municipiu aflate în dificultate, în cadrul proiectului „Sub acoperișul Crucii Roșii”. Indicatorii tehnico economici ai acestei investiții vor fi aprobați în ședința ordinară din această săptămână. Nu este o lucrare complexă, termenul de execuție fiind de 30 zile. Practic, va fi montat un nou stâlp electric iar Societatea de Distribuție a Energiei Electrice va monta un contor monofazat pentru energie electrică. Proiectul derulat de Crucea Roșie pe strada Tisa prin amplasarea locuințelor modulare are ca scop îmbunătățirea condițiilor de trai ale populației vulnerabile din comunitățile urbane marginalizate din Focșani, prin oferirea de locuințe modulare temporare, tip container, în regim de urgență. „Beneficiarii locuințelor pot fi persoane sau familii, selectate prin serviciile de specialitate ale Primăriei Focșani, care nu dețin o locuință în proprietate sau în chirie, au fost evacuate din blocurile de locuințe sociale ca urmare a nerespectării obligațiilor contractuale, precum și familii tinere aflate în căutarea unei forme de locuire temporară”, arată Societatea de Cruce Roșie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?