Biblioteca Județeană Duiliu Zamfirescu Vrancea organizează pentru copii, adolescenți și adulți cursuri gratuite de învățare și conversație în limba engleză, la Centrul de Formare al Bibliotecii din strada Maior Gheorghe Sava, nr. 4. Pentru copiii cu vârsta între 7 și 8 ani, Cursul de limba engleză – nivelul introductiv se va desfășura în perioada 1 octombrie – 3 decembrie 2018. Grupa va fi formată din 10 copii, iar cele 10 întâlniri vor avea loc în fiecare zi de luni, de la ora 14.00 la ora 15.00. Cursul va fi livrat de bibliotecara Irina-Diana Rădună, iar la finalul acestuia, copiii vor putea înțelege și utiliza expresii familiare și cotidiene, precum și enunțuri simple în limba engleză. Vor fi implicați în activități interactive, prin joc și joacă, film și povești în limba engleză, învățând să comunice simplu și fără emoții.
Pentru adolescenții care își doresc îmbunătățirea cunoștințelor şi sporirea încrederii de a conversa în limba engleză, am pregătit 10 întâlniri, în perioada 3 octombrie – 5 decembrie 2018, împreună cu voluntarul american John Korst, care, în fiecare zi de miercuri, de la ora 15.00 la 16.30, va iniția și susține conversații pe teme diverse, jocuri și întâlniri interactive cu cei care vor să-și dezvolte vocabularul și abilitățile de a conversa în limba engleză. Grupa va fi formată din 10 adolescenți cu vârsta între 14 și 18 ani.
Adulții, care au deja un nivel mediu de cunoștințe în limba engleză, se vor întâlni cu voluntarul american John Korst, în perioada 3 octombrie – 5 decembrie 2018, în fiecare miercuri, de la ora 17.00 la 18.30, pentru a-și îmbunătăți abilitățile de conversație în limba engleză și pentru a petrece împreună ore frumoase și interactive, la Bibliotecă. Grupa va fi formată din 10 adulți.
Înscrierile se fac începând cu data de 20 septembrie 2018, între orele 9.00 și 16.00, la telefon 0237.231.161, pe baza Permisului de intrare la Bibliotecă. Persoana de contact – bibliotecar Diana Rădună.
Vă așteptăm cu drag la Bibliotecă!
Manager, Margareta Tătăruş
Relaţii Publice, Adrian Ţiglea