Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Studioul Disney pregătește miniseriale axate asupra supereroilor din universul Marvel

Studioul Disney va lansa seriale limitate axate asupra supereroilor universului Marvel ai căror protagonişti vor fi actorii care interpretează aceste personaje în filmele studioului, potrivit revistei de specialitate Variety, citată miercuri de EFE. Ideea este de a lansa aceste miniseriale pe platforma de streaming pe care Disney preconizează să o înfiinţeze la sfârşitul anului viitor la un preţ mai mic decât Netflix.

Deocamdată se crede că personajele cu cele mai mari posibilităţi de a avea propriul show sunt Loki (Tom Hiddleston) şi Scarlet Witch (Elizabeth Olsen), printre alţii, care încă nu au avut propria producţie. Se preconizează ca fiecare sezon al miniserialului, care va beneficia de un buget substanţial, să aibă între şase şi opt episoade. Marvel Studios va produce formatele iar Kevin Feige, preşedintele companiei, se va implică în dezvoltarea lor.

Pe platforma de streaming va fi lansat şi un serial ‘Star Wars’ supervizat de Jon Favreau (costul este estimat la aproape 100 de milioane de dolari), un alt serial bazat pe formatul ‘High School Musical’ şi un film de acţiune reală bazat pe clasicul film de animaţie ‘Lady and the Tramp’ (Doamna şi Vagabondul). Pe viitor, platforma va fi singurul loc disponibil pentru a putea accede la catalogul de filme şi seriale Disney, inclusiv producţiile Marvel, Pixar şi Lucasfilm.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?