Un tânăr de 18 ani din satul Mărăști, comuna Răcoasa, a fost dat dispărut de familie. El se numește George Mădălin Lucaci și, potrivit surorii acestuia, a fost văzut ultima dată ieri dimineață, în jurul orei 10.00, în comuna Racoasa, pe podul de pe pârâul Alba, venind înspre Mărăști. Sora tânărului spune că a fost sesizată dispariția atât la postul de poliție din comuna Răcoasa, cât și la secția de poliție a orașului Panciu.
„Nu are nimeni numărul lui de telefon, și-a luat acum ceva timp o cartelă și nu a apucat nimeni să ia numărul. A fost căutat azi-noapte și azi în zonă. Are la el o tabletă cu pastile de dormit, pe care a luat-o de acasă”, ne-a spus sora tânărului dat dispărut.
Ultima dată când a fost văzut purta o pereche de blugi albaștri, o bluză de trening și adidași negri.
Polițiștii ne-au confirmat că fac verificări și că dispariția a fost sesizată la secția 10 de Poliție Panciu.