Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Eurovision 2019: Dispute între organizatori și gazde și iniţiative de boicotare

Peste o sută de artişti din întreaga lume, printre care cântăreţul britanic Roger Waters sau regizorul Ken Loach, au publicat o scrisoare deschisă în care cer boicotarea ediţiei de anul viitor a concursului Eurovision care se desfăşoară în Israel, „până când palestinienii vor avea libertate, justiţie şi egalitate în drepturi”, potrivit Europa Press International. Scrisoarea a fost publicată în ziarul britanic The Guardian, iar în text numeroşi artişti, printre care muzicieni, actori sau regizori, cer ca „Eurovision 2019 să fie boicotat, dacă ţara gazdă este Israelul, care continuă de mai multe decenii să încalce grav drepturile israelienilor”.

Polemica s-ar putea amplifica dacă Ierusalimul va fi ales gazdă a viitoarei ediţii, având în vedere că jumătatea de est a oraşului are statut de zonă militară ocupată de Israel din 1968. „Înţelegem că Uniunea Europeană a Radiodifuziunii (EBU) cere ca Israelul să găsească un loc de desfăşurare, care să nu genereze diviziuni pentru Eurovision 2019. Evenimentul ar trebui anulat, dacă Israelul este gazdă a concursului – ce ar trebui mutat într-o altă ţară cu antecedente mai bune în materie de drepturi ale omului”, se arată în scrisoare.

În text se menţionează şi moartea mai multor manifestanţi – inclusiv şase copii – în timpul Marelui Marş al Reîntoarcerii în Fâşia Gaza – desfăşurat la puţin timp după victoria la Eurovision de anul acesta a reprezentantei Israelului, Netta Barzilai, care îndreptăţeşte Israelul să organizeze ediţia de anul viitor. Pe de alta parte, între organizatori şi gazdele concursului de anul viitor au apărut noi neînţelegeri privind cui i se va permite să intre în ţară pentru a urmări evenimentul. Presa locală a raportat că EBU a transmis guvernului israelian că se aşteaptă să fie acordate vize indiferent de afilierea politică, o cerere care a fost ridiculizată de autorităţile israeliene. „Nu ştiu cum au avut tupeul să facă astfel de cereri nebuneşti „, a declarat ministrul securităţii publice, Gilad Erdan, la postul de radio al armatei, citat de agenţia dpa la 4 septembrie.

Israelul a spus în ianuarie că va bloca sosirea de activişti din partea unor organizaţii care participă la acţiuni de boicotare a Israelului din cauza politicilor faţă de palestinieni. EBU a solicitat, de asemenea, Israelului să se asigure că nu există restricţii în timpul concursului din cauza Sabatului iudaic sau a zilei de odihnă. Finala concursului are loc în mod tradiţional într-o sâmbătă seară, care ar fi exact la sfârşitul Sabatului. Ministrul adjunct al sănătăţii din ţară, Jakov Litzman, a insistat că pregătirile pentru concurs nu ar trebui să interfereze cu Sabatul.

Concursul se desfăşoară în Israel în 2019, deoarece a fost câştigat în acest an de cântăreaţa israeliană Netta cu piesa ei „Toy” inspirat de campania #MeToo. Victoria ei a fost însă rapid eclipsată de violenţele care au izbucnit în Fâşia Gaza după inaugurarea ambasadei americane la Ierusalim. În scurt timp au apărut iniţiative de boicotare a viitoarei ediţii a Eurovision din Israel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?