Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

GALERIE FOTO: Mai bine fără catedră decât să facă naveta departe de Focșani

Ultima ședință de repartizare a posturilor sau mai bine spus a fracțiilor de normă în învățământ s-a desfășurat, vineri, cu nervii întinși la maximum pentru cei care își doreau să predea. Unii candidați, deși aveau note bune obținute la examenul național de titularizare în anii trecuți, au preferat să renunțe decât să facă naveta în județ. Două educatoare au renunțat la ore și apoi s-au răzgândit pentru că vor să se înscrie la grad și atunci nu o pot face dacă nu au ore. Prin urmare, una va preda la Păulești, iar cealaltă la Jitia.

Pentru a preda cât mai aproape de muncipiul reședință de județ sau chiar în Focșani, alte educatoare și-au asumat riscul repartizării pe un post deținut de persoane aflate în concediu medical sau concediu de creștere a copilului. Acestea riscă să rămână în timpul anului fără loc de muncă, iar în astfel de cazuri Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) nu are obligația să le găsească ore până la finalul anului școlar.

Cei mai mulți au luat ore în două sau trei unități școlare. Au fost candidați care nu aveau modulul pedagogic II și nu au putut lua ore la liceu, ca în cazul disciplinei geografie. La educație fizică și sport au rămas fără ore cadre didactice care au susținut fie concursul național, fie cel județean, în sensul că nu au reușit să își completeze normele. Ore puține au fost și la limba și literatura română. O profesoară calificată, cu notă de la concursul județean, a luat ultimele 4 ore rămase neocupate de la școala din Spulber. Prin urmare, nu puține au fost cazurile când cadrele didactice și-au completat normele cu ore din a doua specializare.

Deși la nivelul județului sunt multe ore de fizică, pentru această disciplină nu a fost decât o singură profesoară cu specializarea fizică – chimie, care a luat ore la Păunești și Fitionești. O altă problemă este la catedra de limbă germană,  pentru care nu există cadre didactice specializate. Au fost și tineri profesori care deși aveau o specializare, au ales să participe la concursul județean cu statut de necalificat pentru a lua catedră la discipline unde erau ore.

Trebuie știut faptul că ședința de vineri a fost ultima organizată de IȘJ, iar de acum înainte, ce ore au rămas neocupate se vor putea lua doar cu concurs organizat la nivelul școlii. Totodată, candidații care au participat numai la concursul județean și nu au susținut inspecția la clasă vor fi angajați la plata cu ora în primele 30 de zile, timp în care sunt obligați să susțină lecția practică, după care vor încheia contract pentru întregul an școlar cu unitatea de învățământ angajatoare.

Inspectorul școlar general adjunct, profesorul Aurel Șelaru, le-a recomandat tuturor cadrelor didactice să își facă treaba cum se poate mai bine și să nu își uite menirea de dascăli: aceea de a împărtăși cunoașterea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?