Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785

Deputatul Angel Tîlvăr: Traficul de persoane, o problemă majoră la nivel global


Deputatul PSD de Vrancea, Angel Tîlvăr, a declarat cu ocazia Zilei mondiale împotriva traficului de persoane că la nivel global, 21 milioane de persoane cad victimă sclaviei moderne și muncii forțate, iar profiturile generate de traficul de persoane se ridică la aproximativ 32 miliarde de dolari. 5,5 milioane de copii, traficați în întreaga lume, suferă violențe și abuzuri greu de imaginat. Prin intermediul acestor cifre cutremurătoare, organizațiile internaționale trag un semnal de alarmă ce nu poate fi ignorat, cu privire la amploarea și gravitatea acestui flagel. „Împinse de conflicte armate, de catastrofe naturale, de persecuții ori de sărăcie, victimele traficului de persoane devin vulnerabile în fața traficanților și sunt ademenite cu promisiunea unei vieți mai bune.  De fapt, destinul lor este pecetluit.  Ele devin, în mod tragic, o „marfă” pe piața mondială a sclaviei moderne, un produs vândut și cumpărat cu cinism de către grupările de crimă organizată”, a precizat deputatul vrâncean.
    Angel Tîlvăr a arătat că perioada istorică actuală a adăugat fenomenului elemente de complexitate suplimentară, datorită creșterii libertății de circulație, dar mai ales datorită valului imens de migrație înregistrat la nivel mondial.  „În acest context, au putut fi identificate situații extrem de grave, în care victimele traficului de persoane sunt conaționali ai noștri.  Fie că este vorba despre sclavia din unele exploatări agricole italiene, despre exploatarea în anumite abatoare din Germania, despre rețelele de prostituție și cerșetorie din Franța, Marea Britanie ori Belgia, statul român are obligația de a interveni prompt și ferm, în sprijinul cetățenilor săi. Aceștia trebuie să fie informați, protejați și susținuți în astfel de circumstanțe dramatice. Cei vinovați de astfel de abuzuri trebuie să fie sancționați.  Fenomenul traficului de persoane trebuie să fie prevenit și stăvilit odată pentru totdeauna. Acțiunile recente ale autorităților române, în colaborare cu partenerii din celelalte țări europene, demonstrează, de altfel, că țara noastră își înțelege responsabilitatea față de propriii cetățeni, ca și amploarea extremă a flagelului”, a susținut Angel Tâlvăr.
    În acest context, activitatea parlamentară pe tema traficului de persoane devine cu atât mai relevantă și reflectă, în mod firesc, îngrijorarea publică și interesul general în găsirea de soluțiilor adecvate și de durată. Parlamentul României, prin intermediul Grupului pentru combaterea traficului de persoane, își va continua eforturile de monitorizare, de elaborare a unor rapoartelor anuale și a propunerilor legislative corespunzătoare. „Totodată, Conferința Internaționala privind combaterea traficului de persoane, pe care Grupul de lucru cu activitate specifică o va organiza la București, în această toamnă, va oferi oportunitatea reală a unui dialog aplicat în această privință, atât prin prezența tuturor actorilor implicați la nivel național și regional, cât și printr-o prestigioasă listă de invitați din întreaga lume. Traficul de persoane este un fenomen global, el trebuie analizat și definit ca atare, iar soluțiile pentru diminuarea sa și pentru protejarea victimelor sale nevinovate pot fi găsite numai printr-un efort comun și coordonat al comunității internaționale”, a încheiat deputatul PSD de Vrancea, Angel Tîlvăr.
    Pe 18 decembrie 2013, prin Rezoluția 68/192, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a proclamat data de 30 iulie drept Ziua mondială împotriva traficului de persoane, pentru ca nivelul de conștientizare cu privire la situația victimelor să crească și pentru ca drepturile acestora să fie promovate și apărate mai eficient.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?