Percheziţii la persoane bănuite de furt calificat
La data de 9 august a.c., polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Tulnici au efectuat 3 percheziții pe raza comunei Tulnici la locuinţele a trei persoane bănuite de comiterea infracţiunii de furt calificat. Astfel, în urma percheziţiilor efectuate, poliţiştii au identificat bunuri care fac obiectul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat dintr-un autoturism, comis în noaptea de 29/30 iunie a.c.. Totodată, au fost identificate și ridicate un dispozitiv silvic dreptunghiular, un dispozitiv metalic tip ”box”, un pistol tip air soft, calibru 6mm, 4 butelii gaz aferente și bile ceramice, precum și o sabie confecționată artizanal, a căror proveniență urmează a fi stabilită. Investigaţiile poliţiştilor în acest caz au condus la identificarea a două persoane de sex masculin de 17, respectiv 20 de ani, din comuna Tulnici, bănuite de comiterea faptei. Cei doi bărbați au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani care a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Cercetările continuă în vederea documentării întregii activități infracționale.
Biroul de presă al IPJ Vrancea
10 august 2018