Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

GALERIE FOTO: Crescătorii de porci din Vrancea s-au întâlnit pentru a discuta despre PESTA PORCINĂ

Crescătorii de porci din județ s-au întâlnit, ieri, cu autoritățile sanitar veterinare în cadrul ședinței Centrului Local de Combatere a Bolilor. Ședința a fost organizată la solicitarea prefectului Sorin Hornea, ca urmare a evoluției epidemiei de pestă porcină africană înregistrată în județele limitrofe. Din fericire, la nivelul județului Vrancea nu au fost probleme, nu au fost focare iar măsurile dispuse de autoritățile veterinare au avut rezultatele estimate. La ședință au fost invitați reprezentanții firmelor Premium Porc, Consinterfin, Celesiv, Viitorul Gologanu, Agromar Suin, Bonimar Prod, Stemaradi, Pal Art, Pig Elita, NCM Prod, Vrancrifarm, Arend Com, Pig Ferm dar și de la Penitenciarul Focșani precum și medicii veterinari ce au în responsabilitate aceste facilități.

În cadrul ședinței s-a discutat despre evoluția bolii de pestă porcină pe teritoriul țării noastre, a fost actualizat planul de măsuri pentru combaterea pestei porcine africane și au fost adoptate măsuri suplimentare care se impun pentru prevenirea apariției și răspândirii bolii de pestă porcină pe raza județului. În principal, acestea vizează realizarea filtrelor de control în trafic la Ploscuțeni, Tișița, Nănești și Măicănești. Sunt verificate circulația animalelor și a produselor din carne de porc. Practic, orice transport trebuie să aibă toate documentele sanitar veterinare care să ateste orginea cărnii. S-a mai stabilit ca fiecare instituție implicată în această campanie să raporteze săptămânal la DSVSA care este stadiul respectării planului de măsuri la nivelul județului și comunicarea către Instituția Prefectului.

Crescătorii de porci au atras atenția că la nivelul fermelor sunt luate toate măsurile de biosecuritate dar aceste măsuri, de dezinfecție, nu sunt aplicate și în gospodăriile populației. La fermă avem luate toate măsurile, avem filtru sanitar, facem dezinfecție. Însă acest lucru nu se face și la gospodăriile individuale, ne-a spus Enache Zamfir de la Viitorul Gologanu. La fermele de creștere a porcilor sunt interzise vizitele fără o dezinfecție corespunzătoare, personalul angajat nu are voie să dețină porci în gospodăria proprie sau să intre în contact cu alți porci, toate mijloacele de transport trebuie să fie dezinfectate iar accesul se face doar prin filtrele sanitare. S-a discutat și despre porcii crescuți în libertate pe lângă stânile din județ, urmând ca acest aspect să fie discutat și la nivelul tuturor primăriilor. Reprezentanții societăților comerciale și-au comunicat punctele de vedere legate de măsurile luate de autorități privind migrarea porcilor mistreți și creșterea porcilor în gospodării individuale sau la stânile de pe raza UAT-urilor din județ. De asemenea președintele CLCB Vrancea a stabilit ca pe data de 9 august, să aibă loc o întâlnire de lucru la care să fie invitați gestionarii fondurilor de vânătoare din Vrancea, la începutul săptămânii viitoare urmând a fi programată o ședință similară și cu primarii localităților din județ, se arată într-un comunicat al Prefecturii.

Crescătorii de animale din Vrancea sunt sfătuiți de veterinari ca, la prima suspiciune că porcii sunt bolnavi de pestă porcină africană, să anunțe imediat medicul veterinar împuternicit de liberă practică din localitate, medicul veterinar oficial sau DSVSA Vrancea. Toate animalele suspecte trebuie ucise și neutralizate, conform legislației în vigoare, iar proprietarii, ai căror porci sunt identificați în Sistemul Național de Înregistrare și Identificare a Animalelor, vor fi despăgubiți de stat, la prețul de piață al animalelor. Pesta Porcină Africană este o boală mortală pentru porcii care se îmbolnăvesc, neexistând vaccin, singura cale de a evita riscul de îmbolnăvire fiind respectarea unor măsuri de biosecuritate.

 

Sfaturi de la veterinari pentru crescătorii de porci

Pentru a vă proteja porcii de această boală, respectați următoarele sfaturi:

-nu intrați în adăposturile unde creșteți porcii, cu încălțămintea și hainele cu care ați umblat pe stradă; este recomandat chiar ca, pentru dezinfecția la intrarea în adăpost, să puneți o tăviță cu paie îmbibate cu o soluție slabă de sodă caustică;

-creșteți porcii doar în spații îngradite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci străini de curtea dumneavoastră, cu porci mistreți sau cu proprietari străini care dețin porci domestici;

-nu hrăniți animalele cu resturi alimentare; dacă există vânători în famile care aduc carne de mistreț, sub nicio formă nu dați porcilor apa provenită de la spălarea cărnii, sau resturi de carne;

-nu scoateți scroafele sau vierii din exploatație, în scopul montei cu animale din altă exploatație;

-nu cumpărați purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificați (cu crotalie) și fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit;

-nu folosiți în hrana animalelor iarbă culeasă de pe câmp, pentru că ar fi putut să vină în contact cu porci mistreți bolnavi.

 

Cum arată un porc bolnav de pestă porcină africană

Nu există semne clare care să indice boala, semnele pot fi atribuite și altor boli. Dar se pot observa la porcii bolnavi semne ca:

-moarte rapidă, intervenită într-un timp extrem de scurt;

-temperatură foarte ridicată (40,5 – 42â—¦C) și stare febrilă;

-roșeață sau învinețire a pielii, a marginilor urechilor, a vârfului picioarelor, a abdomenului și pieptului;

-lipsa poftei de mâncare, apatie și împleticire în mers;

-vomitări, diaree (uneori cu sânge) și urdori la ochi.

Sursa foto galerie: Facebook/Institutia Prefectului Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?