Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

GALERIE FOTO: Șoferi băuți, depistați în trafic; unii dintre ei au provocat accidente

La data de 4 august a.c., ora 14.05, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați despre faptul că pe DN 23, în afara localității Răstoaca, s-a produs un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că un autoturism al cărui conducător auto, un bărbat de 45 de ani, s-a angajat în efectuarea unui viraj la stânga, fără să se asigure, a fost colizionat de un autoturism, care avea aceeași direcție de deplasare și era angajat în depășirea sa. Cei doi conducători auto au fost testati cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul conducătorului auto 45 de ani. Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

La data de 4 august a.c., ora 22.25, polițiștii Biroului Rutier Focșani au fost sesizați prin apel 112 despre producerea unui eveniment rutier pe strada Mărășești din localitate. Polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 48 ani, din județul Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism pe direcția strada Cuza Vodă către Obor, pe fondul nepăstrarii distanței a intrat în coliziune cu autoturismul care circula în fața sa. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a unei femei, de 32 ani, din municipiul Focșani, pasageră în autoturismul care circula regulamentar, precum și avarierea ambelor autovehicule. Aceasta s-a prezentat la spital pentru a i se efectua investigații medicale.

În cazul conducătorului auto în vârstă de 48 de ani a rezultat o concentrație de 1,01 mg./l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării mostrelor biologice de sânge. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.

Duminică, 5 august a.c., ora 04.00, polițiștii Biroului Rutier Focșani au oprit în trafic, pe Bulevardul Unirii, un autoturism condus de un bărbat, de 23 de ani, din comuna Gura Caliței, care emana halenă alcoolică. Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal.

La data de 5 august a.c., ora 04.50, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Nănești au depistat pe raza comunei Nănești un bărbat, de 31 ani, din comuna Cîmpineanca, în timp ce conducea un autoturism, sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,68 mg/L alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal.

La data 6 august a.c., ora 01.18, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Adjud au depistat pe strada Teiului, din localitate, un bărbat, de 46 de ani, în timp ce conducea un autoturism, sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală însă a refuzat recoltarea mostrelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele său polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz recoltare mostre biologice.

Biroul de presă al IPJ Vrancea, 6 august

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?