Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

GALERIE FOTO: Rețea de gaze, asfaltarea străzilor, modernizarea stadionului – subiecte de discuție între primarul Misăilă și locuitorii din Mândrești

Primarul Cristi Misăilă a discutat cu locuitorii din cartierul Mândrești despre proiectul realizării unei rețele de gaze în această zonă. Edilul s-a întâlnit cu locuitorii cartierului pentru a le prezenta investițiile și le-a spus că proiectul realizării unei rețele de gaze naturale la Mândrești este o prioritate pentru Primărie. Primarul a amintit că, pentru a fi realizat acest proiect, este nevoie de o implicare din partea cetățenilor care locuiesc în cartier. Cetățenii trebuie să completeze cererile ce vor sta la baza realizării documentației tehnice ce trebuie depusă la distribuitorul de gaze. Ulterior, municipalitatea va aproba asigurarea cofinanțării pentru realizarea rețelei de gaze. Am discutat de asemenea și despre străzile ce urmează a fi asfaltate. Este vorba de str. Islaz, Eternității, Bălți (continuare), Fdt. Făget, Mieilor, Cărpiniș, Nuferilor (fundături), Sălcioarei și Drumușor. Modernizarea stadionului, reabilitarea locurilor de joacă și curățarea unor zone aflate la periferia cartierului, sunt alte proiecte pe care le vom rezolva în perioada următoare pentru cetățenii mândrișteni! Mulțumesc tuturor celor care au fost prezenți pentru colaborare și solicitudine!, a precizat primarul Cristi Misăilă.

Întocmirea documentației tehnice necesare pentru realizarea proiectului este un procedeu laborios, cu multe acte care trebuie prezentate de oamenii care locuiesc în zonă. De aceea, pentru a le fi de ajutor, formularele tip cu lista documentelor necesare au fost realizate de Primărie, de Direcția de Investiții și distribuite către oamenii care locuiesc în cartier. De această acțiune s-a ocupat consilierul local care răspunde de acest cartier, Radu Nițu, cel care le-a spus oamenilor ce formalități trebuie realizate pentru ca acest proiect să devină realitate. Procedura prin care primăria poate susține realizarea unui asemenea proiect este mai complicată deoarece distribuitorul de gaze naturale este o firmă privată și nu realizează aceste racordări decât dacă sunt rentabile. Ori, în cazul consumatorilor casnici, costurile realizării rețelelor sunt foarte mari, fiind considerate nerentabile. Singura variantă este implicarea autorităților locale, care să suporte financiar aceste costuri pentru realizarea rețelelor de distribuție.

Reamintim că municipalitatea a aprobat cofinanțarea pentru proiecte similare în zona Laminorul și Bahne. Este vorba despre aprobarea efectuării investiției și încheierii contractului de cofinanțare pentru acordarea accesului la sistemul de distribuție a gazelor naturale prin extinderea conductei de distribuție pentru străzile Militari, Mugur, C-tin Brîncoveanu, Laminorului, Militari-parțial, Militari-parțial, zona de case din strada Panduri și Aleea Căminului situate în Cartier Bahne. Investițiile vor fi cofinanțate cu fonduri de la bugetul local și distribuitorul de gaze, valoarea fiind de circa 500 mii lei, din care 475 mii lei este contribuția de la bugetul local.

Sursa foto: Facebook/Cristi Valentin Misăilă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?