Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Sute de persoane legitimate și mașini verificate de polițiști, în cadrul acțiunii de combatere a faptelor antisociale

Polițiștii vrânceni au desfășurat în perioada 31 iulie – 3 august a.c. o amplă acțiune preventiv-reactivă, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale din segmentul stradal. Peste 150 de polițiști din structurile de ordine publică, investigare a criminalității economice, rutieră, investigaţii criminale şi alte formaţiuni împreună cu jandarmi au acționat în sistem integrat pe raza județului, în locuri și medii de interes operativ.

Astfel, în urma legitimării a peste 500 de persoane și a controalelor efectuate asupra a peste 480 de autoturisme, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 201 sancțiuni contravenționale, cele mai multe pentru abateri rutiere, 24 pentru nerespectarea prevederilor Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și 25 de sancțiuni – Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

În prima zi a acțiunii, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat 4 percheziții domiciliare pe raza comunei Păunești, în cadrul unor dosare penale aflate în lucru, fiind ridicate documente de interes pentru soluționarea cauzelor.

Polițiștii au efectuat controale punctuale în Piața Moldovei, fiind totodată desfășurate activități de prevenire de către polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei ai Serviciului de Ordine publică, în colaborare cu jandarmii Brigăzii Mobile de Jandarmi Bacău. Cetățenii aflați la cumpărături au discutat cu polițiștii și jandarmii aflați în misiune și au primit 150 de pliante cu recomandări pentru prevenirea furturilor din buzunare, poșete, genți.

Polițiștii Serviciului de Ordine Publică au efectuat 17 percheziții pe raza comunelor Câmpuri şi Soveja, la domiciliile a 9 persoane precum și la 8 puncte de lucru ale unor societăţi comerciale care au ca obiect principal de activitate exploatarea, debitarea şi comercializarea de masă lemnoasă, în urma cărora au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor documente şi înscrisuri privind tranzacții cu material lemnos.

Polițiștii rutieri au constatat 4 infracțiuni la regimul rutier, 7 certificate de înmatriculare fiind retrase și 5 permise de conducere reținute. Totodată, polițiștii au confiscat peste 74 mc material lemnos, 800 de țigarete și fructe, în valoare de peste 15 000 lei. Activitățile au beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea și al specialiștilor Gărzii Forestiere.

Acțiunile polițiștilor vrânceni pe mai multe paliere, menite să descurajeze comiterea faptelor antisociale, a celor de evaziune fiscală, contrabandei cu țigări, delictelor silvice, precum și pentru respectarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice, vor continua.

Biroul de presă al IPJ Vrancea, 3 iulie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?