Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din comuna Vidra, a fost adus ieri după-amiază la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean, cu arsuri de gradul III la nivelul feței, al gâtului și mâinilor. El s-ar fi opărit cu lichid fierbinte în timp ce făcea țuică la cazan.
Tânărul a fost internat în cadrul Secției Chirurgie Plastică din cadrul Spitalului Județean, unde va rămâne sub supraveghere timp de mai multe zile. Potrivit medicilor, starea sa este stabilă, iar arsurile suferite nu-i pun în pericol viața.