Producătorul italian de cauciucuri Pirelli a anunţat componenţa şi conceptul din spatele calendarului său din 2019, fotografiat de această dată de britanicul Albert Watson, informează BBC. Gigi Hadid, Misty Copeland, Laetitia Casta şi Julia Garner se numără printre vedetele care vor poza pentru Watson – un obişnuit al Vogue, pentru prima dată în spatele fotografiilor din celebrul calendar Pirelli – în postura unor „femei care joacă rolul unor personaje de film”.
Watson, născut în Scoţia în 1942, este cunoscut pentru fotografiile sale emblematice şi în special pentru portretele fotografice făcute lui Steve Jobs şi Alfred Hitchcock. Fotografiile sale au apărut în publicaţii importante printre care Harper’s Bazaar, Time and Rolling Stone, iar portofoliul său include colaborări cu nume mari din industria modei precum Prada, Levi”s Revlon şi Chanel.
Photoshootingul pentru Pirelli a avut loc timp de 10 zile în luna aprilie la Miami şi New York, iar tema din acest an au reprezentat-o personaje de filme în plină ascensiune sau care şi-au realizat deja idealurile.
Misty Copeland şi Calvin Royal III întruchipează nişte dansatori, în timp ce Laetitia Casta pozează în rolul unei pictoriţe care trăieşte alături de prietenul său, jucat de dansatorul Sergei Polunin. Pe Gigi Hadid o vom putea admira în postura unei femei de succes, care pozează alături de prietenul ei, designerul Alexander Wang, în timp ce actriţa Julia Garner este o fotografă de grădini botanice care visează să realizeze portrete.