Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Proprietarii de terenuri pot obține până la șapte milioane de euro pentru prima împădurire


Proprietarii de terenuri pot obține până la șapte milioane de euro din fonduri europene pentru prima împădurire a terenurilor. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că în perioada imediat următoare se va lansa a doua sesiune de depunere a cererilor de sprijin aferente schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite” aferentă Măsurii 8 „Investiții în dezvoltarea zonelor împădurite și îmbunătățirea viabilității pădurilor”, Submăsura 8.1 „Împăduriri și crearea de suprafețe împădurite” din cadrul PNDR 2014 – 2020. Bugetul pentru această sesiune este de 50 milioane euro iar valoarea maximă a sprijinului public pentru un proiect, care înglobează toate costurile standard aferente Primei 1 și Primei 2, după caz, plătite pe durata de aplicare a contractului de finanțare, este de șapte milioane euro. Perioada de primire a cererilor de sprijin este între 21 august și 6 octombrie 2017. „Înainte de depunerea cererii de sprijin, solicitantul sprijinului trebuie să parcurgă etapele de identificare a suprafețelor care urmează a fi împădurite în IPA Online, de elaborare a proiectului tehnic de împădurire și de obținere a avizului pentru proiectul tehnic de la Garda Forestieră. Precizăm că, după publicarea pe site-ul APIA a Ghidului solicitantului aprobat prin Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, potențialii beneficiari pot solicita Centrelor Județene APIA eliberarea Notei de constatare și identificare a suprafețelor de teren destinat împăduririi în sistemul IACS – LPIS gestionat de APIA care stă la baza întocmirii proiectului tehnic de împădurire”, se arată în comunicatul APIA.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?