Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Prefectura Putna și Porțile Vrancei: consultanța a fost adjudecată

Societatea Ludocris Agenție de Import Export și Servicii SRL va asigura servicii de asistenţă tehnică din partea proiectantului pentru investiţiile „Porţile Vrancei“ – Semnale de intrare în Judeţul Vrancea şi „Consolidare, restaurare Prefectura Judetului Putna din Municipiul Focşani, rest de executat“. Suma cu care a fost adjudecate serviciile mai sus menționate pentru cele două proiecte este de 66,4 mii lei.

Serviciile de asistență tehnică care fac obiectul procedurii sunt: Asistență tehnică de specialitate acordată autorității contractante pe parcursul execuției lucrărilor de construcție; Asistență tehnică de specialitate acordată autorității în perioada garanţiei acordată lucrărilor de către executant; Rezolvarea solicitărilor autorității contractante în cuantumul și termenele stabilite în cadrul prezenței documentații, prin acodarea de sprijin tehnic necesar/solicitat în vederea implementariii proiectelor precum și reducerea riscurilor privind eventuale întârzieri cauzate de eventuale erori/necorelari la nivelul documentaţiilor tehnico-economice ale proiectului.

În cazul celui de-al doilea proiect, fiind vorba de un monument istoric, activitățile de consolidare și reabilitare se vor realiza cu strictă respectare a prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice și în special ale art. 24 alin. (2) din acest act normativ conform căruia intervențiile care se efectuează asupra monumentelor istorice, altele decât cele de schimbare a funcțiunii sau a destinației, de întreținere sau de reparații curente, indiferent de sursa lor de finanțare și de regimul de proprietate a imobilului, se fac cu specialiști și experți atestați și sub inspecția și controlul propriu ale Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, respectiv ale serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.

Lucrările de construire a „Porţilor Vrancei“ au demarat în luna martie 2017 și sunt realizate de societatea PIF&LMS Company SRL, aceasta fiind societatea care a câștigat licitația organizată de Consiliul Județean pe SEAP. Valoarea lucrărilor la care a fost adjudecată licitația este de peste 1,2 milioane de lei. Conform contractului, sunt realizate patru elemente semnal poziţionate la intrările/ieşirile din judeţul Vrancea.

Societatea Dedal Bahamat SRL este cea care continuă lucrările de consolidare și restaurare la imobilul Prefectura județului Putna din Focșani. Este vorba de un rest de executat, deoarece marea majoritate a lucrărilor au fost realizate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?