Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Bărbații care au înființat o cultură de CANNABIS ÎN PĂDURE rămân în arest

Cei trei bărbați arestați preventiv într-un dosar de trafic de droguri, bănuiți fiind că au înființat o cultură de cannabis într-o pădure din Cîrligele, rămân după gratii. Ei au contestat măsura arestării preventive dispusă de magistrații de la Tribunalul Vrancea, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Galați. Contestația lor s-a judecat luni, iar pronunțarea s-a dat ieri. Contestație au făcut și procurorii DIICOT după ce unul dintre inculpați nu a primit mandat de arestare preventivă. Judecătorii de la Curtea de Apel Galți au respins contestațiile celor trei bărbați arestați, dar și pe cea a DIICOT. „Vă comunicăm că în dosarul nr. 1129/91/2018 al Curții de Apel Galați s-au respins, ca fiind nefondate, contestațiile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea și de inculpații (…), (…), (…) împotriva încheierii de ședință din 4.07.2018. Au fost obligați inculpații la plata sumei de câte 100 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Hotărârea este definitivă”, se arată într-un răspuns al Curții de Apel Galați.

Bărbații au fost arestați preventiv la începutul acestei luni după o acțiune a polițiștilor de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, sub coordonarea procurorilor DIICOT. În dosar au fost reținute 4 persoane și doar trei dintre ele au fost arestate preventiv. Cea de-a patra a primit control judiciar. Anterior reținerilor în dosar s-au făcut percheziții.

Într-un comunicat al DIICOT se arăta că „în cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2018 inculpatul H (…) A (…) C (…) a desfășurat activităţi de trafic şi deţinere de droguri de risc în vederea consumului, a cultivat, a procurat, a deţinut şi a pus în vânzare droguri de risc către mai mulţi comsumatori de pe raza judeţului Vrancea. În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că inculpaţii H (…) A (…) C (…) şi N (…) D (…) au înfiinţat o plantaţie de cannabis de 41 plante situată într-o pădure aflată în extravilanul comunei Cîrligele, jud. Vrancea pe care au îngrijit-o până la data de 03.07.2018 când au fost prinşi în flagrant în respectiva locaţie. De asemenea, în cauză s-a stabilit faptul că inculpatul H (…) A (…) C (…) avea legături infracţionale şi cu inculpaţii B (…) D (…) A(…) şi Ş (…) A(…) care au desfăşurat activități de trafic şi deţinere de droguri de risc în vederea consumului, au procurat, au deţinut şi au comercializat astfel de substanțe interzise către diferiţi consumatori de pe raza judeţului Vrancea”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?