Societatea Conbeta SRL va construi noul sediu al Primăriei Golești. Societatea Conbeta este cea care a câștigat licitația organizată pe SEAP de Primăria Golești, valoarea adjudecată a investiției fiind de peste 2,2 milioane de lei. Primarul Alexandru Zar a precizat că actualul sediu al primăriei este construit în 1923 şi de atunci nu a suferit nicio reparaţie capitală, ceea ce face ca activitatea funcţionarilor în acest imobil să nu se mai facă în siguranţă. Mai mult, actuala clădire împiedică desfăşurarea corectă a circulaţiei pe DN2 E85. „Am luat decizia de a construi un alt sediu deoarece actualul sediu este poziționat foarte prost, în vecinătatea drumului european opturând chiar vizibilitatea şoferilor în sensul de deplasare către Bucureşti, mai ales că, în faţa primăriei se află şi intersecţia cu drumul județean spre Cîrligele. Actuala clădire ocupă 90% din vizibilitate și au loc foarte multe accidente“, a precizat primarul Alexandru Zar. Acesta a adăugat că noul sediu va fi format din parter şi etaj, va avea birouri pentru funcţionari, o sală de şedinţe, o sală pentru oficierea de căsătorii, dar şi un spaţiu pentru arhivă.
Edilul șef din Golești a solicitat instituțiilor abilitate, în special Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), să asigure finanțare pentru construirea unui sens giratoriu, la intersecția dintre DN 2 E85 și DJ 205 C-Focșani-Golești-Vîrteșcoiu-Odobești. „Am trimis adrese instituțiilor abilitate, în special CNAIR prin care am solicitat alocarea de fonduri pentru construirea unui sens giratoriu, la intersecția dintre DN 2 E85 și DJ 205 C-Focșani-Golești-Vîrteșcoiu-Odobești. Acesată lucrare ar trebui să înceapă simultan cu proiectul nostru de construire a unui sediu pentru primărie, dar mai ales pentru că administrația județeană are în derulare proiectul privind modernizarea infrastructurii rutiere de drum judeţean dintre localităţile: Focşani – Goleşti – Vârteşcoiu – Odobeşti cu conectivitate directă la reţeaua TEN –T, proiect care odată ce va fi finalizat va face ca traficul pe acest drum să crească de peste 15 ori față de prezent, iar descărcarea în DN 2 E 85 se va face în fața Primăriei Golești. Este o obligație a celor din CNAIR să asigure finanțare pentru un proiect ce vizează fluidizarea traficului în zonă, dar mai ales diminuarea accidentelor de circulație cu consecințe deosebit de grave“, a precizat primarul Alexandru Zar.