Samaritenii de pe Muntele Garizim, din apropierea orașului palestinian Nablus, o comunitate de câteva sute de persoane veche de peste 3000 de ani, se confruntă cu câteva provocări pentru a duce mai departe o poveste în care istoria se amestecă cu scrierile biblice: au fost nevoiți să-și deschidă comunitatea pentru căsătoriile cu persoane din exterior pentru a-și extinde fondul genetic și se confruntă, pe de altă parte, cu tentația, în special a tinerilor, de a părăsi una dintre cele mai tradiționaliste și închise societăți din lume.
Samaritenii din Palestina trăiesc în micul sat Kiryat Luza, de sub creasta Muntelui Garizim, locul cel mai sfânt pentru samariteni, iar numărul lor nu depășește 400. Deși este cea mai veche comunitate samariteană din lume, nu este și singura. O altă comunitate, de o mărime sensibil egală, trăiește în Israel, într-un cartier al orașului Holon, în apropiere de Tel Aviv. Satul samaritenilor, aflat în zona B, în care există un control comun al palestinienilor și israelienilor, are de peste 20 de ani un mic muzeu, care își propune să spună lumii povestea celei mai vechi seminții din lume care a reușit să supraviețuiască în același loc timp de peste 3000 de ani, în pofida vicisitudinilor. Toți samaritenii de lângă Nablus au pașapoarte palestiniane, israeliane și iordaniane, ceea ce se poate dovedi util într-o zonă în care, la distanță de câteva zeci de metri, se învecinează localități din toate cele trei zone de securitate – A (control palestinian), B (control comun) și C (control israelian).
„Majoritatea turiștilor din toată lumea – în special din SUA și din Europa, dar zilele trecute am avut și din Hong Kong – vin la acest muzeu și la Muntele Garizim pentru că vor să afle mai multe despre samariteni. Pentru că nu știu că samaritenii au o comunitate, știu doar despre povestea Bunului samaritean sau cea a femeii samaritene care s-a întâlnit cu Iisus la fântâna lui Iacov, care este la circa 10 km de aici. Oriunde în lume, orice străin care ajută un necunoscut este numit un Bun samaritean. De acolo știu despre noi majoritatea oamenilor, din pilda Bunului samaritean. Samaritean în ebraica veche sau samariteană înseamnă ‘păstrători’ sau ‘păzitori’ ai adevărului, ai Tora, de mii de ani”, ne-a spus Abdullah Cohen la sfârșitul lui iunie, când am vizitat satul samaritenilor de lângă Nablus.
„Abood” are 23 de ani și, pe lângă faptul faptul că este ghid în muzeul local, se ocupă și cu desginul de site-uri. În același timp, el întruchipează ceea ce ar putea fi considerată „aristocrația” locală. El face parte din familia Cohen, care se trage din tribul lui Levi, ceea ce înseamnă că într-o bună zi ar putea fi mare preot al samaritenilor, poziție pe care o ocupă în prezent bunicul lui. Toți samaritenii de la Muntele Garizim fac parte din patru familii – Cohen, Tsedakah, Danafi și Marhiv – care, conform tradiției, se trag din tribul lui Levi și respectiv din triburile lui Manase și Efraim, fiii lui Iosif.
„Dacă ești din familia Cohen poți fi mare preot într-o zi. Aici este numele fiecărui mare preot din urmă cu 3.500 de ani și până în prezent, 137 de generații, de la primul mare preot, Eleazar, fiul lui Aaron, fratele lui Moise”, ne-a spus Abood, arătându-ne o tablă pe care apar toate numele marilor preoți. „Marele preot de astăzi este bunicul meu, de exemplu. Dar asta nu înseamnă că eu voi fi mare preot, pentru că devii mare preot în anumite condiții. Trebuie să fii cel mai în vârstă din familia Cohen și trebuie să trăiești pe Muntele Garizim. Deci aș putea fi mare preot, dar trebui să trăiesc o viață destul de sănătoasă. Bunicul meu are 85 de ani și este mare preot de cinci ani. Avem samariteni care au fost mari preoți timp de doi ani, dar și unii care au fost mari preoți timp de 20 de ani”, a adăugat el.
Continuarea pe https://bit.ly/2L3aICm
