Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Ameninţări cu moartea la pomană, bătaie cu țeava metalică pe stradă


    Un bărbat de 38 de ani, din satul Ploștina, comuna Vrâncioaia, va fi judecat la Judecătoria Focșani pentru săvârșirea a cinci infracțiuni, respectiv lovire sau alte violențe, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.  Faptele au fost comise în după-amiaza zilei de 27 mai 2017. Atunci, bărbatul trimis acum în judecată ar fi lovit o persoană cu palmele în zona feței, ar fi  amenințat cu moartea o alta și apoi ar fi lovit-o cu o țeavă metalică. De asemenea, ar fi distrus cu o lopată un prelungitor și apoi ar fi distrus mai multe țevi ale unui gard împrejmuitor, scoțându-le din locul în care erau amplasate și îndoindu-le. În timp ce politiștii luau măsurile legale împotriva lui, bărbatul ar fi amenințat o altă persoană, spunându-i ca o va omorî când se va întoarce acasă. Anchetatorii arată în rechizitoriu că prin acțiunile lui, bărbatul a tulburat ordinea și liniștea publică.
    Potrivit anchetatorilor, în ziua respectivă, la locuința unei persoane din localitate a fost organizată o pomană, la care a participat atât inculpatul, cât și persoanele vătămate. La masă, inculpatul a stat lângă lângă una din  persoanele vătămate. În timpul discuțiilor purtate, una dintre persoanele vătămată l-ar fi acuzat pe inculpat că în ziua anterioară, când au tranșat împreună o ovină pentru pregătirea praznicului, ar fi sustras un cuțit care i-ar fi aparținut. La finalul praznicului, inculpatul, băut fiind, a început să se manifeste violent și să le adreseze injurii persoanelor prezente.
În discuție a intervenit o femeie, martoră în dosar, care i-a cerut inculpatului să-și revizuiască comportamentul, însă a fost amenințată de  acesta cu moartea, barbatul vrând să o și lovească, dar nu a reușit. Femeia nu a depus plângere.
Inculpatul nu s-a oprit aici. După ce a ieșit din curtea în care avea loc pomana, s-a oprit în zona unei unități comerciale, unde se afla una din persoanele vătămate și alte persoane, martore în dosar. Acolo, inculpatul s-a îndreptat către una din persoanele vătămate și ar fi lovit-o cu palmele peste față. După asta, ar fi pus mâna pe o lopată, care era rezemată de un zid din beton, aflat în construcție, și cu aceasta ar fi tăiat cablul unui prelungitor care aparținea persoanei pe care ar fi și lovit-o cu palmele. Bărbatul ar fi continuat să facă scandal și ar fi vorbit foarte urât cu persoanele aflate în zonă.
Supărat tare, inculpatul ar fi distrus apoi patru țevi ale unui gard împrejmuitor, le-ar fi scos de la locul lor și le-ar fi îndoit. Pentru că era foarte agitat, fratele inculpatului ar fi intervenit în conflict pentru a-l potoli pe acesta, dar nu ar fi reușit. Același lucru l-ar fi făcut și o altă persoană vătămată, dar nici aceasta nu ar fi reușit să-l potolească pe inculpat. Supărat că se bagă în treburile lui, inculpatul ar fi amenințat cu moartea pe cea de-a doua persoană vătămată și ar fi lovit-o de două ori cu o țeavă metalică în zona brațului stâng. Pentru că inculpatul nu se mai potolea, o persoană a cerut ajutorul poliției, oamenii legii încătușându-l și ducându-l la sediul postului de poliție. În timp ce politiștii luau măsurile legale față de inculpat, acesta ar fi continuat să o amenințe pe una din persoanele vătămate, spunându-i acesteia că o va omorâ când se va întoarce acasă.
    Audiat în calitate de suspect și inculpat, acesta a spus că pe fondul consumului de alcool și al unei provocări, a lovit cu palmele o persoană, a distrus prelungitorul și țevile. De asemenea, a recunoscut și că a lovit cea de-a doua persoană vătămată cu țeava, dar nu și că a amenințat-o.
    Una dintre persoanele vătămate a precizat că se constituie parte civilă în dosar cu suma de 500 lei, contravaloarea bunurilor distruse, iar cea de-a doua persoană vătămată nu s-a constituit parte civilă în dosar, dar poate ridica pretenții în instanță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?