Un control al funcționarilor Prefecturii a scos la iveală o serie de nereguli care au fost săvirșite la Primăria Soveja, in mandatul actualului primar, Costel Pleșa. Potrivit documentelor intocmite de comisia de control, primarul și colaboratorii săi nu au respectat legislația referitoare la disciplina financiar-contabilă, achizițiile de lucrări de interes public și autorizarea in construcții. Primarul a incălcat legea atunci cind a organizat licitația pentru alegerea firmelor care urmau să execute lucrări de reparații la Primăria Soveja. Pleșa mai este acuzat că a falsificat o serie de situații de lucrări, pentru reparații la Căminul Cultural, in baza cărora au fost decontată contravaloarea acestora. Lista neregulilor continuă cu folosirea in alte scopuri a banilor proveniți din fonduri PHARE. Prefectura Vrancea a sesizat Curtea de Conturi și Inspectoratul Județean de Poliție care urmează să verifice modul de gestionare a fondurilor publice la Primăria Soveja. La Primăria Soveja, neregulile au inceput incă din primul an al mandatului actualului primar Costel Pleșa. Inspectorii Prefecturii, trimiși in control au descoperit că actele contabile sint incomplete, iar o serie de documente referitoare la lucrări de investiții pentru obiective de interes public nici nu există. in cursul anului 2000, primarul Pleșa a ales o societate din Covasna, Bunghez Adons, căreia i-a comandat o lucrare in valoare de 42 milioane lei. Potrivit contractului, firma respectivă urma să pună gresie in sediul Primăriei. in momentul executării lucrării nu au fost intocmite facturi pentru cantitățile de materiale puse in lucru și nu au făcute evaluări ale necesarului, ceea ce a permis umflarea devizelor. De altfel, inspectorii au constatat că stadiul fizic al lucrărilor nu corespunde decontărilor făcute, iar pentru acest lucru se face vinovat tocmai Costel Pleșa. in același mod a procedat primarul atunci cind a schimbat timplăria de la sediul Primăriei. Pentru această investiție, in valoare de aproape 14 milioane, Pleșa a incălcat normele privind modalitățile de ofertare adjudecare și mai mult, nici măcar nu a autorizat-o, deși acest lucru intra in atribuțiile sale. Reparațiile la Primărie au continuat și in 2001, valoarea lor atingind 33 milioane lei. in acest an, primarul a decis să invelească acoperișul cu tablă nouă. Controlorii au stabilit că situațiile de lucrări decontate au fost umflate cu o cotă de aprovizionare de 15 la sută, pentru materiale, deși tabla a fost procurată de Consiliul Local. De asemeni, intre documentele verificate nu a fost găsit procesul verbal de recepție a lucrării și nici contractul de execuție. Reparații cu bucluc la unități de invățămint Alte aspecte verificate au vizat modalitatea in care au fost realizate reparațiile la unitățile de invățămint școlar și preșcolar din Soveja. Aceste unități sint tot in subordinea Primăriei, iar realizarea lor depinde tot de „bunăvoința” primarului Pleșa și a Consiliului Local. in cursul anului 2000 au fost executate lucrări de reparații curente la Grădinița și școala Dragosloveni precum și la școala din Rucăreni. in cazul acestor lucrări, a căror valoare totală s-a ridicat la aproape 75 milioane lei, nu au fost făcute evaluări de necesar pentru materiale de construcții. Aceleași deficiențe au fost descoperite și in anul următor atunci cind au fost executate alte reparații. Inspectorii Prefecturii au descoperit că Primăria nu a reținut și virat la buget impozitul pe venit aferent, dat fiind că lucrările au fost făcute cu lucrători recrutați dintre săteni. in schimb, la Căminul Cultural au fost executate reparații constind in inlocuirea tablei de pe acoperiș, in valoare de aproape 100 milioane, care au fost umflate precum cele de la sediul Primăriei. Pentru aceste reparații a fost aleasă o firmă de construcții căreia i-a fost incredințată lucrarea. Situațiile de pe hirtie au fost intocmite eronat de contabilii societății respective, de comun acord cu cei ai Primăriei, astfel incit contribuțiile angajatorului la CAS, fondul de șomaj și fondurile pentru sănătate au fost incărcate peste limitele procentuale stabilite prin lege. De asemeni, in aceleași context, la valoarea devizului a fost adăugată și o cotă de 15 procente, reprezentind cheltuieli de aprovizionare cu materii prime, respectiv tablă, care, la fel ca și in cazul sediului, a fost achiziționată din bani publici. in urma acestor combinații in buzunarele constructorului au intrat sume destul de importante, toate acestea cu incuviințarea tacită a primarului Costel Pleșa. Investiții pe alese la Soveja Un alt aspect verificat de Prefectură la Primăria Soveja a fost legat de realizarea unor lucrări de investiții. Åi la acest capitol, Prefectura a descoperit o serie de nereguli legate de calitatea lucrărilor efectuate și de de documentele intocmite. in cursul anului 2001 a fost asfaltat drumul comunal care trece prin satul Rucăreni, cu bani proveniți din fondul de solidaritate care se derulează prin Direcția de Muncă și Solidaritate Socială. La scurt timp de la recepția lucrării, terasamentul a cedat pe porțiuni de 5 pină la 50 de metri lungime, fapt ce denotă că din punct de vedere calitativ lucrarea lăsa de dorit. Interesant este că aceste cedări s-au produs pe porțiuni pe care s-au mai făcut reparații și in trecut, predispuse la eroziune. Incidentul nu a fost adus la cunoștința Inspectoratului in Construcții și nu s-au efectuat determinări tehnice pentru a se stabili capacitatea portantă a terenului. Terasamentul nu a fost consolidat in zonele cu probleme. Pentru această abatere, Inspectoratul in Construcții a amendat cu 6 milioane lei atit constructorul cit și dirigintele de șantier. Căsuțele din Poiana Punga, o altă investiție controversată O altă investiție controversată derulată la Primăria Soveja a fost reabilitarea complexului turistic din Poiana Punga. in 2001 Primăria a obținut o finanțare pentru un proiect de reabilitare și modernizare a căsuțelor de aici, in baza căruia s-a incheiat un contract de asistență financiară cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Est. Valoarea totală a proiectului s-a ridicat la 2,171 miliarde lei, din care 1,3 miliarde au provenit din fonduri publice PHARE. in urma verificărilor s-a stabilit că primarul nu a respectat prevederile proiectului pentru care a obținut finanțarea și a folosit fondurile PHARE in alt scop decit cel stabilit. Deși banii precum și autorizațiile de construcție erau pentru modernizare și reabilitare, la Complexul de la Poiana Punga au fost ridicate noi construcții.Controlul a mai stabilit că intre stadiul fizic al lucrărilor efectuate și situațiile de pe hirtie inaintate spre decontare există o serie de neconcordanțe. Pentru lucrările efectuate nu a existat un program de control pe faze determinante, intocmit de proiectant și avizat de Inspectoratul in Construcții. Mai mult, inspectorii au apreciat că in lucrare au fost incorporate materiale a căror calitate nu a putut fi dovedită cu documente. in plus procesele verbale de recepție calitativă conțin date contradictorii, deși au fost semnate de șefii de șantier. Contactat de reporterii noștri și intrebat ce părere are despre raportul intocmit de funcționarii Prefecturii, primarul comunei Soveja, Costel Pleșa a declarat că nu vrea să comenteze in nici un fel. „Nu comentez in nici un fel!”, a replicat sec Costel Pleșa. Afirmațiile primarului sint oarecum surprinzătoare, dat fiind că in urma acestor verificări, Prefectura a sesizat Curtea de Conturi a Rom