O tinără din Iași, Mihaela Horodinschi, de 28 de ani, a ajuns pe patul Spitalul Județean, după ce a incercat să se sinucidă aruncindu-se din trenul Rapid București-Iași, in dreptul localității Suraia. Mamă a șapte copii, tinăra a trăit in ultimile două săptămini o experiență care o va marca pentru tot restul vieții, așa după cum susține ea. Totul a inceput odată cu apariția in viața familiei Horodinschi a unei rude mai indepărtate, Lăcrămioara, stripteusă de meserie. Ciștigurile substanțiale și posibilitatea unei vieți in huzurie l-au incintat pe soțul Mihaelei, Dumitru, care și-a obligat soția să calce pe urmele verișoarei ei, in branșa dansatoarelor de striptease. Inițierea tinerei mame a avut loc, după cum spune ea, la firma „Narco Manechin”, din București, unde timp de trei zile, Mihaela a luat lecții de dans la bară. Odată trecută prima probă, tinăra a fost băgată „in piine”, dar la sute de kilometri depărtare, la un bar de noapte din Tirgu-Mureș, alături de alte trei fete, printre care și verișoara sa, Lăcrămioara. Odată ajunse in oraș, cele patru tinere au fost cazate intr-un apartament ca vai de el, după ce in prealabil au semnat un contract prin care urmau să primească aproximativ 3 milioane de lei pe lună pentru dans. Programul incepea la orele 20.00 și se incheia după orele 5.00, fetele avind dreptul de a incasa banii pe care clienții ii băgau in bikinii acestora. Dansatoarele aveau obligația de a indemna clienții să comande băuturi cit mai scumpe, o cotă parte din incasări revenindu-le de asemenea lor. „Cel mai rău mă simțeam cind clienții mă scuipau și imi vorbeau urit. Nu aveam voie să mergem cu clienții pentru a intreține relații sexuale, dar am auzit că unele fete se duceau. Nu aș sfătui pe nici o fată să inceapă o astfel de viață, care-i plină de capcane”, ne-a declarat Mihaela Horodinschi. Timp de 11 zile, in care a reușit să stringă doar 400 de mii de lei, Mihaela a incercat să se adapteze programului și poate că ar fi reușit, dacă nu ar fi primit un telefon de acasă. La celălalt capăt al firului a auzit-o plingind pe fetița cea mai mare, de 12 ani, care o implora să se intoarcă acasă, pentru că altfel tatal său o omoară. „Am aflat că soțul meu, Dumitru, a lovit-o pe Luiza cu capul de tocul ușii, iar unui băiat ii striga că o să-l omoare. M-am hotărit să plec acasă, pentru că imi doresc să-mi revăd copilașii. Nu mă interesează ce o să spună el despre mine”, ne-a mai declarat tinăra. intre sinucidere și accident nefericit Deși raportul polițiștilor a arătat că tinăra a incercat să-și pună capăt zilelor aruncindu-se din tren, Mihaela a negat aceste afirmații avind o altă variantă a intimplării, spusă cu jumătate de gură insă, privirile-i fiind mai tot timpul indreptate in jos. „Am plecat marți după-amiază din Tirgu Mureș, iar seara, la intoarcerea spre casă, mi s-a făcut rău in tren. Am vrut să deschid ușa, dar in acel moment am amețit iarăși, pentru ca mai apoi să cad”, ne-a mai spus tinăra. La scurt timp de la impactul cu solul, Mihaela și-a revenit și cu greu a reușit să ajungă pină la o casă de unde localnicii au chemat Salvarea și Poliția. in prezent, pacienta se află internată la secția Chirurgie, medicii punindu-i diagnosticul de traumatism cranio-facial și multiple leziuni ale corpului. Femeia iși așteaptă bărbatul care i-a promis, telefonic, că va veni să o ia din spital, insă ea se teme că acesta o va intreba despre clienții pe care i-a avut și modul in care a folist banii strinși. Polițiștii vrinceni continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate modul in care s-a petrecut incidentul.