FC Vrancea a ciștigat cu 1-0 (1-0) in fața Midiei Năvodari prin golul lui Tudorel Stanciu din minutul 18. in acest minut Covaci a luat o acțiune pe cont propriu pe banda dreaptă, a depășit doi adeversari, a centrat in fața porții oaspeților, Ghirie a preluat și i-a pasat lui Stanciu care, cu poarta goală, a trimis balonul in plasă. in tribuna oficială a stadionului „Milcovul I” s-au aflat printre alții Marius Bratu, fotbalist in Rusia la Uralan Elista, Daniel Stanciu impresar FIFA și fostul fotbalist al Petrolului Ploiești Costel Lazăr. Dintre oficialitățile locale au fost prezenți primarul Decebal Bacinschi și subprefectul Nicolae Mărculescu. Dintre acționarii clubului FC Vrancea au fost prezenți Andrei Tănase, Corneliu Prunache și Silviu Simiz. in primele 5 minute de joc oaspeții au avut inițiativa, aceștia incercind să pună incă de la inceput stăpinire pe joc. Nu a fost să fie așa, pentru că elevii lui Ionuț Chirilă au reușit incă odată să aibă o posesie a balonului debordantă, un pressing sufocant care nu a dat nici o șansă unui adversar destul de redutabil. Un lucru este clar: Ionuț Chirilă a reușit la FC Vrancea să impună jucătorilor săi să joace simplu dintr-o singură atingere, fără să intirzie pasul decisiv. Fără a forța nota, trebuie spus că echipa fanion are unul dintre cele mai bune jocuri de circulație și posesie a balonului pină la 18-20 de metri de poarta adversă. Marea problemă a echipei antrenate de Ionuț Chirilă este in compartimentul ofensiv, atacanții noștri nereușind nici de această dată să-și treacă numele pe lista marcatorilor. in careul de 16 metri nici un antrenor din lume nu poate interveni cu vreo schemă concretă de joc, atacanții trebuind să găsească soluțiile ideale de a inscrie. Este vorba in primul rind de talentul și inventivitatea unora dintre jucători, fără de care este greu să te descurci intr-o zonă supraaglomerată. Cu cele 6 puncte pierdute prea ușor pe teren propriu ( vezi meciurile cu Dacia Brăila și Inter Gaz n.r.), FC Vrancea era acum in fruntea clasamentului. Transferuri de valoare din retur Pentru returul campionatului conducerea FC Vrancea are pe lista de priorități transferarea a 3-4 fotbaliști printre care se află, Semeghin de la Dinamo București, Cezar Dinu de la Astra Ploiești și Constantin de la Aro Cimpulung. Revenind la partida cu Midia Năvodari trebuie spus că echipa fanion a dominat clar primele 45 de minute. Jucătorii noștri au inscris un gol, dar au ratat alte 3-4 ocazii clare prin Ghirie, Stanciu și Pădurețu. Ionuț Chirilă a făcut citeva modificări in echipă de inceput reușind să-i surprindă pe adverasri. Covaci a jucat titular in locul lui Torok care nu a fost reținut in lotul de 18 pentru acest meci, Petre in locul lui Panfil și Dinu in locul lui Diaconu. Cei trei fotbaliști și-au făcut datoria cu prisosință fiind unii dintre cei mai buni jucători ai FC Vrancea in acest joc. Covaci a creat panică in defensiva oaspeților, acesta avind un rol important la faza unicului gol inscris de formația noastră. Petre a avut citeva intervenții sigure la șuturile jucătorilor din Năvodari și a arătat că este un portar cu experiență pe care Chirilă se poate baza in continuare. Dinu, in virstă de 20 de ani, l-a inlocuit in această partidă pe fostul căpitan al echipei Diaconu, in centrul apărării noastre și s-a achitat bine de sarcinile de joc, anunțăndu-se incă de pe acum un fotbalist care va avea un cuvint de spus intr-un viitor apropiat. Florin Boiciuc nu a evoluat in acest meci datorită cumulului de cartonașe, el fiind inlocuit de Săraru. Fratele stelistului Miu a jucat pentru Midia in partea a doua a jocului, oaspeții au incercat să egaleze creindu-și citeva ocazii de gol rezolvate insă de apărarea noastră. Ultimile 20 de minute ale celei de a doua reprize au fost dominate clar de jucătorii focșăneni, aceștia avind ocazia in trei 2-3 rinduri să-și majoreze scorul de pe tabela de marcaj. in minutul 79, Pădurețu șutează de la 30 de metri in bara din dreapta porții lui Miron, acesta neschițind nici măcar un gest. in minutul 85 Pădurețu execută excelent o lovitură liberă de la 18 metri, direct in careu, de unde Ciuteanu singur la 8 metri de poartă trimite cu capul de puțin pe lingă poarta lui Miron. in minutul 88, Căruntu șutează violent de la 16 metri Miron respinge in față pină la Mihai Cosmin care trimite balonul direct in portarul Midiei de la numai 7 metri. Midia Năvodari a terminat partida de la Focșani in corzi, nereușind să mai treacă de jumătatea terenului in ultimile 15 minute. La Midia Năvodari a evoluat pe parcursul celor 90 de minute de joc Robert Miu, fratele internaționalului Iulian Miu de la Steaua București. El a venit la Focșani cu mașina personală, un Daewoo Cielo, restul lotului de jucători venind cu autocarul. Victorie meritată a echipei noastre care se putea impune mult mai clar dacă jucătorii noștri nu ratau cu seninătate ocaziile creeate. Cel mai bun jucător al meciului a fost desemnat Răzvan Pădurețu, care chiar dacă nu a inscris a fost, din nou, creierul echipei fanion, distribuind pase utile pentru coechipieri și reușind să oprească de cele mai multe ori contra-atacurile oaspeților. Directorul sportiv al FC Vrancea, Cristi Tănase nu a fost prezent la acest meci, el avind un deces in familie și a fost invoit de conducerea clubului. in această săptămină FC Vrancea are de disputat două partide extrem de importante, cu Astra Ploiești in „Cupa Rom