Un bar, o tinără ce susține că a fost sechestrată și bătută de patron, o borsetă furată, in care se aflau 4,5 milioane și un telefon mobil, sint ingredientele unui caz aflat in atenția polițiștilor vrinceni. Simbătă seara, oamenii legii au ascultat declarațiile ambelor tabere implicate in acest incident, unul mai rar intilnit in județul nostru. Simona Oprea, de 21 de ani, din Focșani, a susținut că a fost sechestrată și bătută de cel la care se tocmise să lucreze ca barmaniță, deși banii și telefonul in cauză au fost furați de o prietenă de-a ei, Mihaela Moise, din Iași. Patronul in cauză, Gabi Dogaru, de 48 de ani s-a declarat nevinovat de acuzele care i-au fost aduse de jună, el negăsind-o nici pină in prezent pe cea care l-a lăsat fără vinzările dintr-o zi. Fiecare dintre cei implicați și-a susținut punctul de vedere pină la capăt, in condițiile in care tinăra nu are nici o probă concludentă in a-și susține afirmațiile. Polițiștii au declanșat o anchetă in acest caz. Două tinere, una din Focșani și cealaltă din Iași au fost cele care au provocat tot acest scandal, una dintre ele fugind cu banii, in timp ce prietena sa a fost luată la bani mărunți de patronul supărat că a rămas fără 4,5 milioane de lei și un telefon mobil. „Marți am mers la barul Tataw din Focșani, unde am vorbit cu patronul să ne angajeze ca barmanițe pe mine și pe prietena mea. Ne-a spus care sint condițiile, și anume că va trebui să locuim intr-una din camerele unei case din apropiere, totul pentru a fi oricind gata de muncă. Am acceptat și mai apoi am fost puse să muncim. Vineri, prietena mea, Mihaela Moise, a ars un preș și-i era frică de ce va spune patronul. Nu știa ce să mai facă, iar eu i-am spus că-i problema ei și trebuie să și-o rezolve singură. Simbătă dimineața, pe la orele 4.00, cind s-a inchis barul, toate fetele care eram acolo am inceput să facem curat. La un moment dat, in bar a rămas numai Mihaela, care, profitind de neatenția celei aflate la bar, a luat toții banii și a fugit”, ne-a spus Simona. „M-a legat de un fotoliu” Adevăratele probleme au inceput, după cum susține tinăra, cind patronul barului a dat ochii cu ea, acesta știind că fetele au venit impreună. „O fată a chemat-o pe soția patronului și i-a spus ce s-a intimplat iar lucrurile au rămas așa pină a doua zi, cind patronul m-a luat pe mine la intrebări. Mi-a spus că eu m-am ințeles cu cealaltă fată și că am plănuit totul, dar eu nu am avut nici o treabă. Simbătă după-amiază, el m-a luat și m-a legat de un fotoliu, ca să nu fug și să-i spun unde se ascunde Mihaela. I-am spus că nu știu, iar el m-a lovit in burtă. Singurele care au văzut acest lucru a u fost fetele care au lucrat in bar, dar ele nu au cum să spună așa ceva, căci nu țin cu mine ci cu patronul lor. Mai apoi mi-a dat o cartelă de telefon și mi-a zis să mă duc prin oraș prin toate barurile și discotecile, iar cind o găsesc să-l sun. Eu nu am găsit-o pe fată, dar m-am dus la Poliție și am spus totul. Am spus toate astea și polițiștilor, dar acum este cuvintul meu contra cuvintului lui, iar eu nu am nici un martor”, susține Simona Oprea. „Nu e nimic adevărat” Afirmațiile tinerei focșănence au fost susținute in mare parte și de patronul barului in cauză, acesta negind insă că ar fi sechestrat-o pe jună și că ar fi lovit-o in vreun fel. De altfel, nici polițiștii și nici medicii nu au găsit vreo urmă care să arate că tinăra a fost agresată, in privința sechestrării, singurii care știu adevărul fiind cei direct implicați. „Una dintre cele două tinere a mai venit și in vară la mine, tot pentru a o angaja, dar am refuzat. De această dată le-am spus fetelor că va trebui să văd cum se descurcă, iar mai apoi le voi angaja. Le-am oferit și un loc in care să stea, totul pentru a fi mereu gata de muncă. Simbătă, una dintre ele, a profitat de neatenția fetelor care lucrau in bar și a fugit cu 4,5 milioane, cit s-a strins in acea zi, și cu un telefon mobil. Deși fetele au ieșit după ea, nimeni nu a găsit-o. Cred că a fost ajutată de cineva să plece repede din zonă, și cred că știu și de cine și voi afla cu siguranță cum au stat lucrurile. Cred că persoana respectivă, un bărbat care a mai venit prin bar, a sfătuit-o pe fata asta să spună că am bătut-o și că am sechestrat-o, totul pentru a mă discredita pe mine și pentru a-mi strica afacerile. Eu i-am spus fetei ( Simonei Oprea n.r. ) că o cunoaște mai bine pe cea cu care a venit și că știe pe unde stă, fapt pentru care i-am dat o cartelă de telefon și am trimis-o in oraș să o caute pe respectiva. Ea urma să mă sune cind o găsea, dar m-am trezit că s-a dus la Poliție și a spus că am sechestrat-o și bătut-o. Nu e nimic adevărat din toate astea și se va observa acest lucru. Oricum, tot o voi prinde și pe cea care mi-a furat banii”, ne-a declarat Gabi Dogaru, patronul barului in care a avut loc acest incident. Hoața este de negăsit După ore bune de audieri atit tinăra, insoțită de tatăl ei, cit și patronul reclamat, au plecat in direcții diferite. Gabi Dogaru a mărturisit reporterilor noștri că nu se va lăsa pină cind nu-și va recupera paguba. Polițiștii vrinceni continuă cercetările pentru a constata exact cum au stat lucrurile in seara cu pricina, un martor important, Mihaela Moise, din Iași, fiind de negăsit insă. Din cele aflate de reporterii noștri, ieșeanca ar fi totuși prin Focșani, ea frecventind discotecile din oraș in compania a diferite persoane, fără a avea insă un domiciliu stabil.