Astăzi, cele 65 de familii care au primit repartiții pentru locuințele situate in Cartierul Tineretului și Aleea Parc vor primi cheile apartamentelor, chiar de la deputatul PSD de Vrancea, Miron Mitrea, ministrul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, unul din principalii artizani ai acestui tip de proiecte și de la președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan. Acesta din urmă a declarat că inaugurarea acestor obiective face parte dintr-un lung program de investiții fără precedent, demarat in Vrancea in anul 200. Faptul că unul dintre cei mai importanți miniștri ai Guvernului Adrian Năstase și totodată deputat de Vrancea participă la această inaugurare denotă incă o dată faptul că seriozitatea in politică și programele de dezvoltare socio-economică lansate de PSD la nivel județean, s