Patriarhul Daniel îi îndeamnă în mesajul său de Duminica românilor migranți pe preoții și credincioși românii ortodocși din afara României ca, în duhul tradiției ortodoxe, să cinstească sfintele icoane și să cultive permanent în suflete recunoștința față de toți cei care au mărturisit credința ortodoxă în vremuri grele. „Anul acesta, 2017, împreună cu apărătorii cinstirii sfintelor icoane în fața prigoanei iconoclaste (726-843), comemorăm și pe apărătorii și mărturisitorii Ortodoxiei în timpul prigoanei comuniste. Această comemorare este o datorie morală față de înaintașii noștri, care, în vremuri ostile Bisericii și religiei în general, au mărturisit credința lor în Hristos Cel răstignit și înviat cu prețul pierderii libertății, sau chiar cu pierderea vieții lor. Evocăm, îndeosebi, curajul, înțelepciunea și lucrarea misionară a Patriarhului Justinian în timpul prigoanei comuniste, acum, la împlinirea a 40 de ani de la trecerea sa la cele veșnice (1977-2017), precum și jertfelnicia ierarhilor, profesorilor de teologie, studenților, monahilor, intelectualilor creștini mireni, dar mai ales suferințele și jertfelnicia celor peste 1800 de preoți ortodocși români, care au fost arestați, anchetați și aruncați în închisorile comuniste, pentru că au mărturisit și apărat credința creștină ortodoxă în timpul regimului ateu”, a afirmat duminică patriarhul în mesajul său.
Potrivit lui Daniel, există numeroase mărturii că mulți apărători și mărturisitori ai Ortodoxiei în timpul prigoanei comuniste „au trăit, prin credință vie și prin rugăciune, schimbarea suferinței lor fizice într-o pace și o bucurie spirituală, care veneau tainic în sufletul lor de la Hristos Cel răstignit și înviat”. „Credința lor puternică și curajul lor de a-L mărturisi pe Hristos în timp de prigoană au exprimat, de fapt, rezistența activă, deși tăcută, a Bisericii împotriva ateismului militant și agresiv. De aceea, lumina jertfelniciei lor trebuie comemorată cu recunoștință și venerație, ea fiind totodată izvor de întărire spirituală în viața și misiunea Bisericii astăzi. Suferințele mărturisitorilor din temnițele comuniste, lupta vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina pentru a apăra viața liturgică și activitatea pastorală a Bisericii, dar și misiunea liturgică a iconarilor și pictorilor bisericești, care îmbogățesc patrimoniul cultural religios, trebuie prețuite și păstrate permanent în mintea și inima noastră”, a adăugat patriarhul.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2017 drept Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.