2005 are toate șansele de a rămîne în istoria țării drept anul valurilor succesive de inundații. În tratarea nenorocirii abătute peste România jurnaliștii și politicienii au pus accentul pe dramele și tragediile imediate. Senzaționalismul aducător de rating și de tiraj a făcut ca seară de seară (pentru televiziuni) și dimineață de dimineață (pentru presa tipărită) să ni se aducă la cunoștință numărul de case distruse și, mai ales, numărul de mărturii cu vădite nuanțe de înfricoșător. Inundațiile din 2005 nu sunt cumplite însă numai din acest punct de vedere, al imediatului. Ele sunt o nenorocire și prin efectele pe termen mediu și lung. La o lună și ceva de la ieșirea din uz a podului de la Mărăcineni, Traian Băsescu descoperea gravele efecte economice ale tăierii bruște a arterei care leagă Moldova de restul țării și de restul Europei. Căderea podului de la Mărăcineni fusese percepută doar sub aspectul imediat al necazurilor cu care se confruntă automobiliștii obligați să facă un ocol de aproape o sută de kilometri. După construirea celor două podețe provizorii, cazul Mărăcineni a trecut în plan secund, ca și cum chestiunea ar fi fost rezolvată. Nimeni n-a observat însă că autovehiculele de tonaj greu sunt obligate de patru luni să facă un ocol complicat pe la Brăila. Într-o economie de piață, autovehiculul de tonaj e un soi de mijloc de transport mult mai important decît limuzina sau jeepul. Pentru că într-o economie de piață autovehiculul greu transportă mărfuri. Nevoia de a face un larg ocol provoacă astfel firmelor românești pagube zilnice despre care nu se vorbește, dar care, după un timp, se vor resimți în întreaga economie. Podul de la Mărăcineni e doar unul dintre podurile lovite de inundații. La nivelul întregii țări, apele au afectat infrastructura rutieră în proporții însemnate. Arterele economiei românești sunt slăbite sau chiar rupte. Inundațiile succesive au lovit nu numai oamenii. Au lovit și ogoarele, casele, animalele. După fiecare val, au rămas în urmă nu numai morți și spaime, ci și mijloace ale economiei scoase din uz. Viitura a luat cu sine nu numai oameni și animale, dar și sursele de existență ale mii de români. Toate acestea se constituie într-o povară bugetară de proporții. Judecînd după efectele pe termen mediu și lung, în 2005 România a trecut printr-un război. După război, în toate locurile din lume se vorbește despre reconstrucția țării. Numai la noi, după războiul inundațiilor, se vorbește despre remaniere, despre războiul dintre Palate, despre licuricii lui Traian Băsescu și despre debarcarea lui Năstase și Văcăroiu de la șefia celor două camere. Să mai spună cineva că România nu-i o țară originală!
