PSD apreciază ca „iresponsabile” declarațiile premierului Călin Popescu Tăriceanu referitoare la lărgirea bazei de impozitare și colectare a contribuțiilor la fondul de sănătate la mai multe categorii de persoane, a declarat, ieri, purtătorul de cuvînt al PSD. Cristian Diaconescu a precizat că, prin lărgirea bazei de impozitare, nu sînt cei bogați puși să plătească mai mult, ci milioane de pensionari și agricultori urmează să suporte o contribuție sporită, ceea ce va accentua grav sărăcia din România. Pe de altă parte, Diaconescu a apreciat că măsurile luate de Banca Națională în ultima perioadă, cum ar fi cele de limitare a creditului în valută, „reprezintă semnale clare că inflația este pe cale să o ia razna”. Purtătorul de cuvînt al PSD a apreciat că, în aceste condiții, creșterea TVA ar însemna „gaz pe foc”. Premierul Călin Popescu Tăriceanu a reafirmat, sîmbătă, ideea lărgirii bazei de impozitare și colectare a contribuțiilor la fondul de sănătate la mai multe categorii de persoane, precum pensionarii și agricultorii, dar a arătat că nu există un termen fixat în acest sens. Guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, a declarat, vineri, că Banca Națională a României are ca principal obiectiv stabilitatea prețurilor și cea financiară și va adopta orice măsuri în acest sens, chiar dacă acestea implică restricții de acordare a creditelor în valută.