Pădurile din zona comunelor Jitia și Vintileasca sînt jefuite sistematic, fără ca pădurarii să miște un deget. Pe dealurile din zonă sînt sute de cioate, nemarcate, care atestă tăierile ilegale. Printre copacii tăiați se află și un brad al cărui trunchi măsura în diametru peste 1,4 metri. Multe dintre aceste cioate au fost pregătite pentru a fi marcate ulterior, astfel încît la un eventual control să pară că trunchiurile au fost tăiate de mai multă vreme. De asemenea au mai fost tăiați copaci marcați în urmă cu 5-6 ani, lucru interzis de lege. Surse din cadrul Ocolului Silvic Dumitrești ne-au relatat că în spatele acestor tăieri ar fi pădurarul Radu Stănilă, cu acordul șefului Direcției Silvice, Laurențiu Dumitrache. Pădurile de pe raza comunei Jitia, din zona Dealu Sării – Poiana Mărului sînt supuse unui jaf sistematic, dovadă fiind zecile de cioate nemarcate. Dealurile din zonă sînt presărate de sute de cioate nemarcate care demonstrează tăie-rile ilegale. Multe dintre aceste cioate au fost pregătite pentru a fi marcate ulterior, astfel încît la un eventual control să pară că trunchiurile au fost tăiate de mai multă vreme. De asemenea, au mai fost tăiați copaci marcați în urmă cu 5-6 ani, lucru interzis de lege. Alte trunchiuri au fost însemnate cu mărci false, făcute din țevi, astfel încît să pară că totul este legal. Pădurile respective fac parte din Districtul Silvic Jitia-Vintileasca, condus de Georgică Mititelu, cumnatul șefului Direcției Silvice, Laurențiu Dumitrache și sînt în grija pădurarului Radu Stănilă. Pe dealurile din zonă sînt sute de cioate, nemarcate, care atestă tăierile ilegale. Potrivit acelorași surse, în zona de care răspunde pădurarul Stănilă, controlul de fond a fost efectuat în acest an, chiar de Dumitrache, care a acoperit toate ilega-litățile. De altfel, se spune că între cei doi există o strînsă legătură, Radu Stănilă fiind cel care a angajat oameni pentru lucrările la vila pe care Laurențiu Dumitrache și-o construiește la Bordești. Un brad cu diametrul de 1,4 metri, tăiat fără nici un fel de scrupul Printre copacii tăiați se numără un brad cu un diametru de peste 1,4 metri care a fost tăiat ilegal din pădurile de la Jitia, chiar din apropierea cabanei Direcției Silvice, construită în mijlocul pădurii de la Dealu Sării. Bradul respectiv, un adevărat monument al naturii, unicat pe Valea Rîmnicului, a fost tăiat fără milă. „Deși bradul în cauză era aproape singurul de pe Valea Rîmnicului cu o astfel de dimensiune, a fost tăiat pentru vila lui Laurențiu Dumitrache de la Bordești. Bradul se afla în apropierea cabanei silvice de la Dealu Sării, unde Dumitrache merge frecvent. Acesta a văzut bradul și a cerut să fie tăiat pentru a se face cherestea pentru casa sa”, ne-a spus sub protecția anonimatului, unul din foștii angajați ai Ocolului Silvic Dumitrești. Se pare că trunchiul, din care s-ar fi putut prelucra aproximativ 7 metri cubi de cherestea, a fost transportat la Vintileasca. Aici ar fi fost transformat de meșteri în șindrilă tot pentru vila lui Dumitrache de la Bordești. Contactat de reporterii noștri, Laurențiu Dumitrache a negat orice legătură cu Radu Stănilă și mai mult, a declarat că va controla personal. Reporterii noștri i-au venit în ajutor fostului coleg al ministrului Flutur și prezintă fotografiile cu cioatele nemarcate tăiate ilegal.