În această seară, de la orele 18, Sala de sport din Panciu găzuiește ultimele meciuri din întrecerea sportivă intitulată „Cupa Orașului la Mini-Fotbal”. Competiția, aflată la cea de-a doua ediție, a reunit la start echipele Primăriei, Jandarmeriei, Poliției, cele alcătuite din reprezentanții Sănătății, ai societăților „Veritas”, „Tricotton”, „Electrica”, „Biomadvin”, precum și „Romstar”, team-ul comunității rome. În urma disputării tuturor meciurilor programate în cadrul celor două grupe, pentru locul I se vor bate reprezentanții Primăriei cu cei ai societății „Biomadvin”, iar în finala mică echipa polițiștilor va juca împotriva celor de la „Romstar”. Cîștigătorii vor intra în posesia trofeului care poartă numele competiției, iar ocupanții următoarelor locuri vor primi medalii și diplome de participare. În cadrul festivității de premiere, organizatorii vor mai oferi diplome și pentru cel mai prolific marcator de goluri, pentru cel mai bun jucător de pe teren și pentru cel mai bun portar al competiției.