Ediția: Duminică 19 ianuarie 2025 Nr. 6795
Ediția: Duminică 19 ianuarie 2025 Nr. 6795

Preşedintele este demis cu majoritatea voturilor participanţilor la referendum


Curtea Constituțională a respins, ieri, sesizarea PD privind modificările Parlamentului la Legea referendumului, astfel că președintele poate fi demis cu majoritatea voturilor participanților la referendum, nemaifiind necesară prezența la urne a majorității electorilor. Prezentăm integral comunicatul Curții Constituționale: „În ședința din data de 3 mai 2007, Curtea Constituțională a luat în dezbatere sesizarea formulată de un număr de 50 de deputați, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție, cu privire la neconstituționalitatea Legii pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului. Legea a fost adoptată de Parlament sub forma unui articol unic, care prevede: «Articolul 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea re-ferendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: «Art. 10. – Prin derogare de la art. 5 alin. (2), demiterea Președintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul țării, ale cetățenilor care au participat la referendum.» În urma deliberării, Curtea a constatat, cu majoritate de voturi, că Legea pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului este constituțională. Decizia este definitivă și general obligatorie, se comunică Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.” Articolul 5 alin. 2 din legea 3/2000 prevede că „refe-rendumul este valabil dacă la acesta participă cel puțin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale”. De asemenea, articolul 10 al actului normativ stabilește că „demiterea Președintelui României este aprobată, dacă a întrunit majoritatea voturilor cetățenilor înscriși în listele electorale”. În forma modificată a articolului 10, în legătură cu care Curtea Constituțională a decis ieri că este constituțională, se face „derogare de la art. 5 alin. (2)”, astfel că la re-ferendumul pentru demiterea președintelui țării nu mai este necesară prezența a cel puțin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale. Prin urmare, referendumul pentru demiterea președintelui este valabil indiferent de numărul persoanelor care se prezintă la urne, iar șeful statului este demis dacă cel puțin jumătate plus unul din cei care votează se pronunță în favoarea demiterii. Această modificare la Legea referendumului reclamată de PD la Curtea Constituțională a fost făcută în 21 martie, deputații aprobînd-o cu 198 voturi pentru, 46 împotrivă și 2 abțineri. Amendamentul de modificare inițiat de PSD reprezintă o derogare de la articolul 5 care stabilește condițiile de valabilitate ale unui referendum și unde se precizează că pentru a fi valabil trebuie să fie prezenți jumătate plus unu din numărul total de alegători. „Decizia Curții trebuie respectată de toate forțele politice” Deputatul PSD, Eugen Nicolicea, a declarat, ieri, că, potrivit deciziei Curții Constituționale, referendumul de demitere a lui Traian Băsescu va fi valid indiferent de numărul celor care se vor prezenta la vot, demiterea fiind decisă prin votul a jumătate plus unu dintre cei prezenți la urne. Nicolicea a susținut că modificarea operată la Legea referendumului intră în vigoare la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial. La rîndul său, vicepreședintele PSD, Cristian Diaconescu, a declarat că noile prevederi ale Legii referendumului privind demiterea președintelui produc efecte imediat după publicarea în Monitorul Oficial, dacă în lege nu se prevede altfel. Din moment ce modificările asupra Legii referendumului nu stabilesc astfel de excepții, noile prevederi în ceea ce privește modalitatea de demitere a președintelui vor fi cele aplicabile la refe-rendumul din 19 mai, a adăugat vicepreședintele PSD. Diaconescu a mai declarat că decizia de ieri a Curții Constituționale, de respingere a contestației formulate de reprezentanții PD, trebuie respectată de toate forțele politice, așa cum alte decizii anterioare ale Curții au fost respectate de PSD, indiferent de soluția propusă de Curte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?