Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

ULTIMA ORĂ! Christoph Daum își întrerupe mandatul de selecționer al echipei naționale a României


Germanul Christoph Daum își întrerupe mandatul de selecționer al echipei naționale a României, a anunțat joi site-ul oficial al Federației Române de Fotbal (FRF).

 „În urma recomandării Comisiei Tehnice a Federației Române de Fotbal, președintele Răzvan Burleanu și selecționerul Christoph Daum au convenit încetarea colaborării înaintea ultimelor două partide din preliminariile CM 2018, cu Kazahstan și Danemarca. Acordul părților își va produce efectele după validarea acestuia de către Comitetul Executiv, conform prevederilor statutare în vigoare”, a indicat FRF într-un comunicat.

„Ceilalți membri ai staff-ului echipei naționale își vor continua activitatea până la numirea unui nou selecționer, care va decide asupra noii echipe tehnice”, a precizat Federația.

„Federația Română de Fotbal îi mulțumește domnului Daum pentru colaborarea din ultimele 15 luni. Experiența domniei sale în managementul fotbalului profesionist a fost foarte valoroasă. La echipa națională au fost impuse standarde înalte în ceea ce privește metodologia pregătirii fizice, condițiile de pregătire, disciplina sportivă, nutriția, recuperarea medicală, pregătirea mentală, integritatea, comunicarea. Toate aceste elemente sunt absolut necesare pentru obținerea marilor performanțe în fotbal. Din păcate, nu au fost suficiente pentru a aduce suporterilor români bucuria calificării la Campionatul Mondial din Rusia. Federația Română de Fotbal îi dorește succes domnului Daum în activitatea sa viitoare!”, se mai afirmă în comunicat.

Comisia Tehnică a Federației Române de Fotbal întrunită, luni, la Casa Fotbalului, a propus conducerii FRF rezilierea contractului selecționerului echipei naționale a României, Christoph Daum, ca urmare a ratării calificării la Cupa Mondială din 2018.

Germanul Christoph Daum, primul selecționer străin al reprezentativei României, îi antrena pe „tricolori” din iulie 2016.

Echipa națională de fotbal a României a pierdut orice șansă de calificare la Cupa Mondială din 2018, după ce a fost învinsă de selecționata Muntenegrului cu scorul de 1-0 (0-0), la 4 septembrie, pe Gradski Stadion din Podgorica, într-un meci din Grupa E a preliminariilor competiției.

România mai are de jucat două partide în această campanie, cu Kazahstan pe 5 octombrie, la Ploiești, și cu Danemarca, pe 8 octombrie, în deplasare. În momentul de față, echipa națională ocupă poziția a 4-a în clasamentul grupei, având 9 puncte, cu 10 mai puține decât liderul Polonia.

România nu s-a mai calificat la o Cupă Mondială din 1998. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?