Fostul director executiv al sucursalei BCR Vrancea, Elena Nicolae, a dat în judecată instituția la care a lucrat pe motiv că a fost concediată abuziv. Ea a apelat și la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Avocatul fostei directoare a solicitat instanței de judecată să anuleze ordinul de concediere emis de președintele BCR și să oblige pîrîta atît la plata drepturilor salariale cuvenite pentru perioada concedierii cît și daune morale. „Clientei mele i s-a adus la cunoștință, pe 29 septembrie 2007, că i-a încetat contractul de muncă. Postul a fost desființat printr-o serie de decizii ale conducerii centrale, spunîndu-i-se că ar fi vorba despre o reorganizare și implicit des-ființarea postului. Nu a fost vorba despre asta pentru că, după aceea, au fost scoase la concurs două posturi de director executiv care au pre-luat atribuțiile clientei mele. În plus, Elena Nicolae se afla în concediu medical cînd a fost concediată și s-a dispus desființarea postului său. La concursul pentru cele două posturi de director executiv (la care a candidat și Elena Nicolae-n.r.), a fost desemnată cîștigătoare o persoană care nu a participat la preselecție. Răspunsul de la vicepreședintele BCR a fost că «nu a fost timp suficient» pentru ca acel candidat să-și depună dosarul”, a spus avocatul Codruț Balaș. Juristul BCR a adus la cunoștința judecătorilor Tribunalului Vrancea că decizia de concediere a Elenei Nicolae a fost comunicată acesteia cu cîteva zile înainte de a fi pusă în practică. „La dosar există mai multe adrese prin care i s-a adus la cunoștință doamnei Nicolae faptul că postul de director executiv de sucursală județeană va fi desființat. Toți cei 41 directori din țară au fost informați că posturile lor au fost desființate. Considerăm că acest ordin este motivat pe deplin, iar contractul a fost desfăcut pentru cauze neimputabile salariatului. Considerăm că nu s-a produs nici o vătămare și nici un prejudiciu. Din acest motiv solicităm respingerea cererii ca neîntemeiată”, a spus juristul BCR. Instanța de judecată a rămas în pronunțare.