Din cauza fluxului redus de călători și a costurilor ridicate, Regionala de Transport Feroviar Galați a hotărît să anuleze, de miercuri, trenuri care efectuează curse pe distanțe scurte și deservesc, în principal, navetiști. Decizia îi afectează pe locuitorii din Mărășești și Panciu care făceau naveta cu trenul personal pînă la Tecuci. Potrivit unui comunicat de presă al Regionalei Galați, a fost anulat trenul personal 6586/7 Tecuci-Mărășești-Panciu, cu plecare din Tecuci la ora 16.33 și sosire la Panciu la ora 18. De asemenea, a fost anulat trenul 6588/9 Panciu-Mărășești-Tecuci, cu plecare din Panciu la ora 18.12 și sosire în Tecuci la ora 19.05.