În urma publicării articolului „Bătrînul din canton”, un cititor și-a trimis pe e-mail opinia, solicitînd un răspuns. În cele ce urmează, puteți citi atît gîndurile acestui om, cît și răspunsul solicitat de la redactorul ce a semnat articolul. Reamintim că în articol era vorba despre un bătrîn care la 72 de ani viețuiește într-un canton mizerabil din Pufești. „Åži cîntărețul Mihai Constantinescu se plîngea că-l dau autoritățile afară din casă. Acești oameni sînt precum greierii, cîntă, joacă și se simt bine dar nu se gîndesc și la ziua de mîine. Păcat, că e un om totuși, dar de ce trebuie să plîngem de milă unui om care a muncit dar nu a agonisit nimic? Copii nu, casă nu, atunci de ce ai trăit omule? Ai cîntat, îmi pare bine, acum joacă dacă poți. E tragic ce se întîmplă cu bătrînii, copiii lăsați de părinții care pleacă în Italia sau aiurea. Îmi cer scuze, nu vreau să fiu rău, mă doare ce văd că se întîmplă. Dar totodată nu pot să nu-l întreb pe oricare bătut de soartă: de ce-ai trăit omule? Părerea dumneavoastră personală mă interesează, așa că aștept”. – Alexandru C. din Focșani Pot spune că aveți dreptate, însă în spatele aparențelor, întotdeauna există și fața nevăzută a lucrurilor. Pe parcursul anilor de cînd scriu despre astfel de cazuri am constatat că deseori, oamenii ajung în situații disperate chiar dacă au muncit și au agonisit, chiar dacă și-au crescut copiii frumos… După părerea mea, fiecare om își construiește, de-a lungul timpului, un fel de echilibru care se poate sfărîma, la un moment dat, în urma unui șoc, a unei situații de viață care i se pare de netrecut, etc. Åži atunci, în funcție de felul în care este … mobilat sufletește acel om, în funcție de structura sa emoțională, de educație sau dimpotrivă, de ignoranță, ajunge să alunece pe acea pantă pe care noi, societatea, o arătăm cu degetul, o acuzăm… Vă pot spune că am întîlnit oameni cu studii înalte care au devenit oamenii străzii în urma unui eșec la serviciu, în urma unui divorț, în urma morții unui copil. Oameni care s-au apucat de băutură numai pentru că nu au avut lîngă ei alți oameni care să le arate prietenie, care să îi ajute să vadă că totuși, nu sînt singuri. În cazul nostru, acum, este vorba de un bătrîn. Poate că a greșit în viața lui, dar cine nu greșește? Ar fi vrut să aibă copii, dar nu au fost să fie. Orice ar fi fost însă, mie, ca om care trăiesc într-o țară cu pretenții de UE, mi se pare inadmisibil ca un bătrîn să trăiască precum un cîine, sub ochii unei comunități care doar cu puțin interes și milă creștinească, ar fi putut să-i întindă o mîna de ajutor! Stimate cititor, indiferent ce mi-ar face mama mea, copilul meu sau rudele mele, nu aș putea vreodată să-i las să se zbată în mizerie! Ura și răzbunarea nu fac bine nimănui. Un alcoolic nu s-a născut alcoolic. Un hoț nu s-a născut hoț… Åži așa mai departe. De ce să nu vedem mai întîi partea bună care există în fiecare om, înainte de a-l arăta cu degetul pentru viciile sale? De ce să nu pornim să construim din acea sămînță de bunătate? De ce alegem să judecăm? Poate pe acel om nu-l mai putem schimba, dar în situația lui poate ajunge, printr-o ironie a sorții, oricare dintre noi… Dacă pentru respectivul om e prea tîrziu, eu sînt de părere că niciodată nu e prea tîrziu pentru noi ceilalți. Poate prezentarea unor astfel de cazuri ne poate determina să me-dităm atît la propria viață, cît și la a celorlalți, dintr-o altă perspectivă. Putem fi mai buni, mai concilianți, mai toleranți. Acestea nu exclud, desigur, ignorarea realității. Însă știți cum e… din firul de nisip se naște perla… Iar de aruncat cu piatra, să arunce cel care n-a greșit niciodată în viața lui…
