Hingherii din București au lucrat ore suplimentare în ultimele zile, înaintea summit-ului anual al NATO găzduit de capitala României, relatează publicația Financial Times în ediția electronică. Autoritățile române încearcă să se asigure că miile de vizitatori nu vor avea surprize neplăcute cu vreunul dintre cîinii vagabonzi din București, al căror număr este apreciat la circa 150.000. Există însă zvonuri că nu numai cîinii au făcut obiectul preocupărilor oficialilor români, care încearcă să demonstreze că Bucureștiul poate face față organizării celei mai importante reuniuni internaționale din istorie. Evenimentul se va desfășura la Palatul Parlamentului, moștenirea megalomană a fostului lider comunist Nicolae Ceaușescu, unde liderul american George W. Bush sau cancelarul german Angela Merkel vor fi nevoiți să folosească grupuri sanitare mobile. „Secretarul general al NATO a fost mulțumit de stadiul pregătirilor în cadrul vizitei de luna trecută”, a declarat Victor Micula, se-cretar de stat în cadrul Ministerului de Externe, deși unii oficiali externi au în continuare re-zerve în acest sens. „Companiile de construcții au început pregătirea Palatului Parlamentului abia în urmă cu cîteva săptămîni (…) Letonii (gazde ale summit-ului din 2006) se apucaseră de lucru cu șase luni înainte”, a declarat unul dintre oficialii străini. Președintele României, Traian Băsescu și-a exprimat săptămîna trecută speranța că dificultățile vor fi depășite și că expunerea internațională a Bucureștiului va îmbunătăți imaginea orașului cunoscut mai mult pentru imensitatea monumentelor decît pentru atracțiile sale turistice. Organizațiile pentru drepturile omului au denunțat unele măsuri de securitate luate înaintea summit-ului. De la începutul lui martie, s-au intensificat controalele la graniță, șase germani fiind întorși din drum după ce poliția a găsit în mașina acestora „CD-uri, reviste, postere și insigne anti-NATO și anti-globalizare”. Băsescu a declarat însă că demonstranții sînt bineveniți la summit. „Oricine este binevenit să protesteze, atît timp cît o face pașnic”, a precizat el. Primele zece de-legații care vor veni în România pentru summit-ul NATO sînt așteptate să aterizeze, marți, la Otopeni, începînd cu ora 9.00, astfel că de la ora 07.00 intră în vigoare restricțiile rutiere și pie-tonale, printre care și culoarul unic pe care vor circula coloanele oficiale. (Mediafax)