Vrînceanul Mircea Cristinel Tulbure a apelat la Organizația Internațională pentru Deces Paternal din Franța, pentru a elucida împrejurările în care a decedat soția sa, în ianua-rie 2004, imediat după ce a dat naștere unei fetițe. El a trimis medicilor francezi documente care descriu cum s-a produs decesul soției sale, Daniela. „Am trimis la Organizația Internațională pentru Deces Paternal un dosar cu toate actele pe care le avem noi. Pe marginea acestui caz se va pronunța o comisie formată din 25 medici specialiști din Franța”, a declarat apărătorul familiei Tulbure. La ultimul termen al procesului, judecătorul a dispus citarea în calitate de martor a unei asistente. Magistratul vrea ca, prin intermediul declarațiilor acesteia, să stabilească dacă medicul cardiolog Mitel Burcă a consultat-o pe pacientă înainte de a intra în operație. Reamintim că Mircea Cristinel Tulbure a intentat proces medicului ginecolog Viorica Pătrașcu, pe care o consideră vinovată de moartea soției. Pentru pierderea soției și durerea pricinuită, el solicită despăgubiri în valoare de 300.000 euro.