Ediția: Miercuri 25 Decembrie 2024. Nr 6785 - Crăciun fericit!
Ediția: Miercuri 25 Decembrie 2024. Nr 6785 - Crăciun fericit!

Rezultate slabe şi după contestaţii


Doar patru dintre cei 23 de candidați care au depus contestații la exa-menul de suplinitori, au reușit să obțină note de trecere în urma reevaluării lucrărilor. Chiar și așa, potrivit situației finale comunicate de Inspectoratul Åžcolar Județean Vrancea, mai bine de jumătate dintre candidații care au luat parte la examenul pentru suplinitori, nu au reușit să obțină medii de peste 5, ceea ce înseamnă că nu pot spera la un post în anul școlar 2011 – 2012. Astfel, după soluționarea contestațiilor, 70 de candidați au obținut medii între 1 și 4,99, în vreme ce alți 68 de aspiranți la fotoliul de dascăl au obținut medii între 5 și 8,99.
Åžedințele publice de repartizare prin suplinire pe posturile netitularizabile vor avea loc în perioada 24-26 august, începând cu ora 9.00, în sala de ședințe a Inspectoratului Åžcolar Județean Vrancea. Anul acesta, au fost puse la dispoziția celor care vor să lucreze în sistemul educațional ca suplinitori calificați sau necalificați peste 400 de catedre complete și incomplete. Orele ce vor rămâne totuși neocupate vor fi împărțite profesorilor interesați în regim „plata cu ora”, până la jumătate de normă, iar cu normă întreagă doar în cazul învățătorilor și educatorilor. Prioritate la ore vor avea profesorii titulari, urmați de suplinitorii calificați și pensionarii.

Iată tabelul cu notele obținute de candidații la examenul de suplinitori:

Numele

T

Prenumele

Localitatea de domiciliu

Disciplina de examen

Nota

FINALÄ‚

PAIZAN

V

VICTOR

PAUNESTI

AGRICULTURA – HORTICULTURA

2.8 

SACALUS

G

CARMEN

VIDRA

ALIMENTATIE PUBLICA

6.3 

POPA

V

AURORA 

FOCSANI 

ARTE VIZUALE (EDUCATIE PLASTICA / EDUCATIE VIZUALA / ARHITECTURA)

6.2 

OPAIT

M

OVIDIU OCTAVIAN

CAMPINEANCA

ARTE VIZUALE (EDUCATIE PLASTICA / EDUCATIE VIZUALA / ARHITECTURA)

5.55 

TUDOSE

I

IULIANA CAMELIA

SPULBER

ARTE VIZUALE (EDUCATIE PLASTICA / EDUCATIE VIZUALA / ARHITECTURA)

LEPADATU

V

ALIONA

FOCSANI 

ARTE VIZUALE (EDUCATIE PLASTICA / EDUCATIE VIZUALA / ARHITECTURA)

3.75 

NACU

G

VERONICA

SURAIA

BIOLOGIE

5.25 

APATACHIOAE

E

AUGUSTIN EUGEN

PAUNESTI

BIOLOGIE

5.15 

MUNTEANU

G

ALINA

BOGHESTII DE SUS (BOGHESTI)

BIOLOGIE

1.65 

CONSTANDACHE

A

ADRIANA

MARASESTI

CHIMIE

5.3 

STAN

I

VASILE NICU

SURAIA

CHIMIE

4.25 

ZAHARIA

G

DAN

FOCSANI 

COMERT

3.4 

VRABIE

I

TATIANA

PAUNESTI

CONFECTII TEXTILE – TRICOTAJE – FINISAJ TEXTIL (MAISTRI INSTRUCTORI)

2.35 

NEAGU

S

MARIA ADINA

ADJUD

CONSTRUCTII

5.8 

CIUBOTARIU

G

CARMEN LILIANA

ADJUD

ECONOMIC, ADMINISTRATIV, POSTA

1.3 

EFTENARU

C

MIRELA

FOCSANI 

ECONOMIE SI EDUCATIE ANTREPRENORIALA

5.1 

PISLARU

I

COSTEL

FOCSANI 

ECONOMIE SI EDUCATIE ANTREPRENORIALA

3.3 

PETROVICI

G

CIPRIAN GELU

ADJUD

EDUCATIE FIZICA SI SPORT

6.1 

LAZAR

C

MIRCEA

FOCSANI 

EDUCATIE FIZICA SI SPORT

5.8 

BODOC

A

MARIUS CATALIN

BICESTII DE SUS (DUMITRESTI)

EDUCATIE FIZICA SI SPORT

POPA

M

ADINA

BOGHESTI

EDUCATIE FIZICA SI SPORT

4.25 

STAN

V

SABIN DORIAN

FOCSANI 

EDUCATIE FIZICA SI SPORT

3.85 

ENE

M

DANIEL

FOCSANI 

EDUCATIE FIZICA SI SPORT

3.65 

ROSIORU

M

FLORIN 

FOCSANI 

EDUCATIE FIZICA SI SPORT

3.2 

STOICA

D

CEZAR CRIST

ODOBESTI

EDUCATIE FIZICA SI SPORT

2.4 

CATANA

N

CATALIN

DUMBRAVENI

EDUCATIE FIZICA SI SPORT

1.6 

PODARU

C

DALIS CONSTANTIN

MARASESTI

EDUCATIE FIZICA SI SPORT

1.5 

CIUPITU

I

IONICA

ADJUD

EDUCATIE FIZICA SI SPORT

1.1 

TICU

I

DORIN

FOCSANI 

EDUCATIE MUZICALA

5.1 

TICU

A

MIHAELA

FOCSANI 

EDUCATIE MUZICALA

4.95 

ROSU

I

IOANA DORINA

FOCSANI 

EDUCATIE MUZICALA

4.45 

BUTNARU

G

MARIANA

PLOSCUTENI

EDUCATIE MUZICALA

3.8 

CROITORU

E

MARLENA

ADJUD

EDUCATIE TEHNOLOGICA

8.85 

NISTOR

I

DOREL

SPULBER

EDUCATIE TEHNOLOGICA

5.9 

NICU

S

CATALINA

PLOSCUTENI

EDUCATOARE, PROFESORI PENTRU INVATAMANT PRESCOLAR

7.05 

ISAC

I

FANICA

IRESTI (VIDRA)

EDUCATOARE, PROFESORI PENTRU INVATAMANT PRESCOLAR

6.9 

SACALUS

I

ANDRA IRINA

FOCSANI 

EDUCATOARE, PROFESORI PENTRU INVATAMANT PRESCOLAR

6.4 

SFIRLEA

F

IONELIA

TARATU (POIANA CRISTEI)

EDUCATOARE, PROFESORI PENTRU INVATAMANT PRESCOLAR

6.35 

ZABRAUTANU

I

IONICA

ADJUD

EDUCATOARE, PROFESORI PENTRU INVATAMANT PRESCOLAR

6.25 

BUNGET

R

OLIMPIA

FOCSANI 

EDUCATOARE, PROFESORI PENTRU INVATAMANT PRESCOLAR

6.15 

OANCEA

C

DORINA ADRIANA

FOCSANI 

EDUCATOARE, PROFESORI PENTRU INVATAMANT PRESCOLAR

5.75 

MERAUTA

G

RADITA

VAJAITOAREA (TATARANU)

EDUCATOARE, PROFESORI PENTRU INVATAMANT PRESCOLAR

5.4 

PAL

V

MAGDA BIANCA

MARASESTI

EDUCATOARE, PROFESORI PENTRU INVATAMANT PRESCOLAR

5.35 

FAGHIURA

C

FLORINA

FOCSANI 

EDUCATOARE, PROFESORI PENTRU INVATAMANT PRESCOLAR

5.15 

GIUREA

T

CRISTINA

COTESTI

EDUCATOARE, PROFESORI PENTRU INVATAMANT PRESCOLAR

5.15 

POPESCU

N

MARIA

VIDRA

EDUCATOARE, PROFESORI PENTRU INVATAMANT PRESCOLAR

4.1 

GHIMPU

P

CRISTINA

MARASESTI

EDUCATOARE, PROFESORI PENTRU INVATAMANT PRESCOLAR

3.6 

BALACI

C

ROXANA VIOLETA

MOVILITA

EDUCATOARE, PROFESORI PENTRU INVATAMANT PRESCOLAR

CONSTANTIN

G

NICOLAE

FOCSANI 

ELECTROTEHNICA, ELECTROMECANICA

8.5 

PAVEL

V

IONEL

MAICANESTI

ELECTROTEHNICA, ELECTROMECANICA, ENERGETICA (MAISTRI INSTRUCTORI)

7.9 

CALIN

C

MONICA OANA

MARASESTI

FILOSOFIE SI LOGICA, ARGUMENTARE SI COMUNICARE

7.7 

MUNTEANU

C

SIMONA IULIANA

FOCSANI 

FIZICA

5.7 

STANCIU

G

LIVIA AURELIA

FOCSANI 

FIZICA

5.6 

SEITAN

N

IONUT

FOCSANI 

GEOGRAFIE

8.4 

OANCEA

I

IOANA

NISTORESTI

GEOGRAFIE

8.3 

TRANDAFIR

A

FLORENTINA

OBREJITA

GEOGRAFIE

5.35 

GRIGORE

N

ANDREEA ALINA

ADJUD

INFORMATICA SI TEHNOLOGIA INFORMATIEI

5.15 

LUCA

G

CAMELIA MIOARA

ADJUD

INFORMATICA SI TEHNOLOGIA INFORMATIEI

5.15 

TENEA

S

OVIDIU ERNEST

FOCSANI 

INFORMATICA SI TEHNOLOGIA INFORMATIEI

5.1 

CHERTIF

V

IONUT ANDREI

TIFESTI

INFORMATICA SI TEHNOLOGIA INFORMATIEI

4.4 

SOFRON

I

IONUT

LESPEZI (HOMOCEA)

INFORMATICA SI TEHNOLOGIA INFORMATIEI

4.15 

STEFANESCU

S

VALERIU

FOCSANI 

INFORMATICA SI TEHNOLOGIA INFORMATIEI

ICHIM

I

TANTA NICOLETA

UNIREA (ODOBESTI)

INVATATORI, INSTITUTORI, PROFESORI PENTRU INVATAMANT PRIMAR

7.5 

POENARU

D

VIOREL

LASTUNI (DUMITRESTI)

INVATATORI, INSTITUTORI, PROFESORI PENTRU INVATAMANT PRIMAR

7.5 

MIU

D

ANGELA MIHAELA

FOCSANI 

INVATATORI, INSTITUTORI, PROFESORI PENTRU INVATAMANT PRIMAR

7.35 

POPA

G

NADINA CRISTINA

TANASOAIA

INVATATORI, INSTITUTORI, PROFESORI PENTRU INVATAMANT PRIMAR

VULCAN

G

NICOLAE

NEREJU

INVATATORI, INSTITUTORI, PROFESORI PENTRU INVATAMANT PRIMAR

6.6 

PETREA

M

NICOLETA

HOMOCEA

INVATATORI, INSTITUTORI, PROFESORI PENTRU INVATAMANT PRIMAR

6.4 

HAGIU

S

SINICA

REGHIU

INVATATORI, INSTITUTORI, PROFESORI PENTRU INVATAMANT PRIMAR

5.95 

IRIMIA

I

OANA ADRIANA

FOCSANI 

INVATATORI, INSTITUTORI, PROFESORI PENTRU INVATAMANT PRIMAR

5.6 

POSTOLEA

D

DUMITRA DIANA

CAIATA (SIHLEA)

INVATATORI, INSTITUTORI, PROFESORI PENTRU INVATAMANT PRIMAR

5.15 

PLACINTA

I

MIHAELA

RASCA (GURA CALITEI)

INVATATORI, INSTITUTORI, PROFESORI PENTRU INVATAMANT PRIMAR

5.05 

NEAGU

I

NINA

TIPAU (SPULBER)

INVATATORI, INSTITUTORI, PROFESORI PENTRU INVATAMANT PRIMAR

4.4 

LEFTER

I

GEANINA

FOCSANI 

INVATATORI, INSTITUTORI, PROFESORI PENTRU INVATAMANT PRIMAR

4.35 

ROTARU

I

MIHAELA

FARAOANELE (VARTESCOIU)

INVATATORI, INSTITUTORI, PROFESORI PENTRU INVATAMANT PRIMAR

4.05 

SANDU

M

GEORGINEL

BUDESTI (COTESTI)

INVATATORI, INSTITUTORI, PROFESORI PENTRU INVATAMANT PRIMAR

4.05 

LEMNARU

I

PETRUTA

VIZANTEA MANASTIREASCA (VIZANTEA-LIVEZI)

INVATATORI, INSTITUTORI, PROFESORI PENTRU INVATAMANT PRIMAR

2.9 

DIACONU

I

SIMONA MANUELA

MOVILITA

ISTORIE

4.1 

TUTUI

L

LUDMILA ELENA

DRAGOSLOVENI (SOVEJA)

ISTORIE

3.75 

CONSTANTIN

G

BOGDAN

FOCSANI 

LIMBA SI LITERATURA ENGLEZA

6.45 

NASTASE

V

VALERIU DANIEL

FOCSANI 

LIMBA SI LITERATURA ENGLEZA

VAJAIAN

G

GABRIELA

ADJUD

LIMBA SI LITERATURA ENGLEZA

5.85 

DORIN

L

GEORGIANA

ADJUD

LIMBA SI LITERATURA ENGLEZA

5.4 

MIHAICA

M

GIANINA

MILCOVUL

LIMBA SI LITERATURA ENGLEZA

5.2 

MODORAN

G

ALEXANDRA MARIA

ADJUD

LIMBA SI LITERATURA ENGLEZA

5.1 

SPULBER

V

CONSUELA

ADJUD

LIMBA SI LITERATURA ENGLEZA

5.05 

IONASCU

C

FLORINA VERONICA

FOCSANI 

LIMBA SI LITERATURA ENGLEZA

4.1 

ISTRATE

O

IONELA DIANA

PANCIU

LIMBA SI LITERATURA ENGLEZA

3.9 

TOLEA

T

DANA

FOCSANI 

LIMBA SI LITERATURA ENGLEZA

3.7 

ROSCA

G

MONICA

ODOBESTI

LIMBA SI LITERATURA ENGLEZA

3.45 

PETREA

V

DANIELA

PUFESTI

LIMBA SI LITERATURA ENGLEZA

3.4 

TRESTIANU

V

PAULINA

NECULELE (VINTILEASCA)

LIMBA SI LITERATURA ENGLEZA

3.3 

FRATILA

S

CRISTINA

FOCSANI 

LIMBA SI LITERATURA ENGLEZA

COSTAN

C

RALUCA ANDREEA

PANCIU

LIMBA SI LITERATURA ENGLEZA

2.9 

KIRU

V

MONICA

FOCSANI 

LIMBA SI LITERATURA ENGLEZA

2.9 

PLOSCARU

N

CRISTINA

TULNICI

LIMBA SI LITERATURA ENGLEZA

2.85 

GHERASIM

M

MIHAELA

RUGINESTI

LIMBA SI LITERATURA ENGLEZA

2.7 

LAZAROIU

V

GABRIELA CATALINA

DUMITRESTII DE SUS (DUMITRESTI)

LIMBA SI LITERATURA ENGLEZA

2.7 

TRIF CRACIUN

V

EMANUELA ADRIANA

GUGESTI

LIMBA SI LITERATURA ENGLEZA

2.7 

LAZAR

I

LACRAMIOARA

MILCOVUL

LIMBA SI LITERATURA ENGLEZA

2.65 

CALOTA

S

ROSANA

CORBITA

LIMBA SI LITERATURA ENGLEZA

2.45 

SIRBU

N

AURELIA PETRUTA

SLOBOZIA CIORASTI (SLOBOZIA CIORASTI)

LIMBA SI LITERATURA ENGLEZA

2.4 

CRIVAT

V

CARMEN COCUTA

FOCSANI 

LIMBA SI LITERATURA ENGLEZA

2.25 

VARLAN

A

MARIANA

PAUNESTI

LIMBA SI LITERATURA ENGLEZA

2.2 

COTEA

C

MIHAELA

TICHIRIS (VIDRA)

LIMBA SI LITERATURA ENGLEZA

1.7 

DRAGOMIRESCU

C

CRISTINA

FOCSANI 

LIMBA SI LITERATURA ENGLEZA

1.5 

BOUROS

I

LARISA ELENA

BARSESTI

LIMBA SI LITERATURA ENGLEZA

1.35 

MAZARE

V

FLORENTINA CARMEN

PANCIU

LIMBA SI LITERATURA ENGLEZA

1.1 

MIRON

N

FLORIN 

TIFESTI

LIMBA SI LITERATURA ENGLEZA

ION

D

ANA MADALINA

RAMNICU SARAT / BZ

LIMBA SI LITERATURA FRANCEZA

TODERICA

D

SIMONA

PRAHUDA (PALTIN)

LIMBA SI LITERATURA FRANCEZA

DRAGOMIR

N

GETA

RACOASA

LIMBA SI LITERATURA FRANCEZA

3.75 

ION

R

NICOLETA NUSA

PANCIU

LIMBA SI LITERATURA FRANCEZA

2.75 

RADU

S

CORINA CRINA

FOCSANI 

LIMBA SI LITERATURA FRANCEZA

1.77 

PINTEA

M

ALINA

COLACU (VALEA SARII)

LIMBA SI LITERATURA ROMANA

6.95 

DESAGA

V

CHETRUTA

TULNICI

LIMBA SI LITERATURA ROMANA

6.7 

FRANGU

S

LACRAMIOARA

ANDREIASU DE JOS (ANDREIASU DE JOS)

LIMBA SI LITERATURA ROMANA

6.65 

STAN

G

OANA

FOCSANI 

LIMBA SI LITERATURA ROMANA

6.2 

BAGU

I

FELICIA DANIELA

ODOBESTI

LIMBA SI LITERATURA ROMANA

5.2 

BORS

V

MIHAELA VASILICA

ADJUD

LIMBA SI LITERATURA ROMANA

4.45 

COROIU

C

ELENA

VIDRA

LIMBA SI LITERATURA ROMANA

3.95 

STATIVA

I

DANIELA

ODOBESTI

MATEMATICA

6.4 

NEATA

F

IONUT

MILCOVUL

MATEMATICA

5.9 

CROITORU

V

ANISOARA

SURAIA

MATEMATICA

5.15 

FLOREA

G

GHEORGHITA

ADJUD

MATEMATICA

3.4 

AURICA

C

CARMEN

FOCSANI 

MECANICA

3.85 

TUDORANCEA

A

MIHAI

FOCSANI 

MECANICA (MAISTRI INSTRUCTORI)

6.3 

VASILIU

C

ANTON

FOCSANI 

MECANICA (MAISTRI INSTRUCTORI)

5.8 

MANOLACHE

I

VERONICA

FOCSANI 

PSIHOPEDAGOGIE SPECIALA

5.2 

STEFAN

S

FLORENTA

FOCSANI 

PSIHOPEDAGOGIE SPECIALA

5.05 

IVANCIU

P

IONUT GABRIEL

FOCSANI 

PSIHOPEDAGOGIE SPECIALA

MUNTEANU

M

LILIANA

ADJUDU VECHI (ADJUD)

PSIHOPEDAGOGIE SPECIALA

1.9 

SIHLEANU

D

EMIL

FOCSANI 

RELIGIE ORTODOXA

5.15 

CHIRIAC

I

DIANA ELENA

ADJUD

RELIGIE ORTODOXA

4.85 

TUTUEANU

V

COSMIN IONEL

TULNICI

RELIGIE ORTODOXA

3.3 

BIRSA

I

RADU

FOCSANI 

RELIGIE ORTODOXA

2.5 

GHIORGHIU

D

DANIELA IULIANA

MARASESTI

RELIGIE ORTODOXA

NEGUT

D

CRISTINA BIANCA

FOCSANI 

TURISM (MAISTRI INSTRUCTORI)

7.55 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?