Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785

VIDEO şi GALERIE FOTO: Un mort şi cinci răniţi, bilanţul TRAGIC al unui accident produs pe E85


  

 

   Un bărbat și-a pierdut viața și alte cinci persoane au fost rănite, în urma unui accident rutier produs ieri, pe DN2 – E85 între Focșani și Garoafa. Un autoturism marca Fiat, înmatriculat în Italia, care se deplasa pe sensul de mers Adjud – Focșani, pe prima bandă, a acroșat un alt autoturism, marca Logan MCV, care se deplasa pe aceeași direcție de mers. Logan-ul MCV a ricoșat într-un alt autoturism Dacia Logan înmatriculat în județul Neamț, care circula regulamentar pe direcția Focșani- Adjud. Åžoferul din ultima mașină a decedat pe loc, iar copiii săi și nevasta au ajuns la spital. Unul dintre copii, în vârstă de numai 2 ani, a fost trimis la un spital din București, pentru că a intrat în comă.

   Un bărbat de 33 de ani din localitatea Săvinești, județul Neamț, tată a doi copii, și-a găsit sfârșitul într-un accident rutier care s-a petrecut ieri, în jurul orelor 12.30, pe DN2-E85, între Focșani și Garoafa. Mașina condusă de Ioan Ungureanu circula regulamentar pe direcția Focșani-Adjud. Între Focșani și Garoafa, pe celălalt sens pe mers, respectiv Adjud-Focșani, șoferul unui autoturism marca Fiat, cu numere de Italia, care circula pe prima bandă, a pierdut controlul volanului și a acroșat un autoturism marca Dacia Logan MCV, cu numere de București, care circula pe aceeași direcție de mers. Logan-ul a ricoșat pe contrasens, izbindu-se de mașina condusă de Ioan Ungureanu.
Impactul a fost unul violent, șoferul din mașina de Neamț decedând pe loc. „La ora 12:45, pe DN2-E85, în afara localității Focșani, un conducător auto al unui autovehicul cu număr de înmatriculare în Italia a derapat și a acroșat un alt autoturism care mergea în aceeași direcție, pe banda de lângă ax, acesta fiind proiectat într-un alt autoturism ce se apropia din sens opus. În urma impactului, a rezultat decesul conducătorului auto ce venea dinspre Focșani și rănirea altor persoane”, a precizat comisar șef Alexandru Cara, din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Vrancea. La fața locului au intervenit trei ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean, o ambulanță SMURD și o autospecială de la Descarcerare.

După decesul tatălui, fiul de doi ani în comă

   Nu doar decesul conducătorului auto a fost constatat de către polițiști și medicii ambulanțieri, ci și vătămarea corporală a altor cinci persoane. Toată familia șoferului din Neamț a ajuns la Spitalul Județean de Urgențe „Sf. Pantelimon” din Focșani. În autoturism mai erau soția, Mihaela Ungureanu, de 32 de ani și doi băieți în vârstă de doi și respectiv opt ani. Pe lângă aceștia au fost transportați la spital cu diferite traumatisme și ocupanții Loganului care a ricoșat pe contrasens, respectiv Mihaela Moisei, de 33 de ani și un băiat de șapte ani.
   Ambulanțele au preluat în total cinci persoane din cele două autoturisme Logan, pe care le-au transportat la Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Focșani. „Åžoferul autoturismului Logan era încarcerat, cu respirație agonică, inconștient, otoragie dreaptă, fractură deschisă de humerus și femur stâng. După ce a fost descarcerat, a intrat în stop cardio-respirator, l-am intubat și a primit respirație artificală până la UPU, din păcate, fără succes. Cei doi copii și mama acestora din autoturismul  Logan erau politraumatizați. Celălalt copil acuza dureri în zona gâtului, așa că i-a fost montat guler, iar mama sa a suferit o luxație la humerus drept”, ne-a spus medicul Dorinel Ticu, din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea. 
   Victimele au rămas la UPU, pentru investigații suplimentare. Medicii au încercat să-i stabilizeze, dar la două ore distanță, copilul de doi ani a intrat în comă și medicii au decis să îl trimită la Spitalul „Bagdasar Arseni”, la București.

Ceilalți doi șoferi implicați în accident se apără

   Åžoferul autoturismului marca Fiat, înmatriculat în Italia, și cel al autotuturismului marca Logan, cu numere de București, au scăpat nevătămați. „Mașina din fața mea mea a frânat deodată, eu am frânat ca să nu intru în el, am intrat în derapaj pentru că am pierdut controlul din cauza carosabilului umed. MCV-ul m-a atins puțin pe mine, a intrat pe contrasens și l-a lovit pe celălalt Logan”, a declarat Gheorghe Istrate, conducătorul autoturismului Fiat. Åžoferul Loganului MCV, de București, Gabriel Moisei, a spus că șoferul Fiat-ului, care circula pe banda întâi, l-a atins și l-a aruncat pe contrasens. Urmările impactului se puteau vedea cu ochiul liber, chiar dacă nimeni nu a putut vorbi despre viteza cu care s-a circulat. Pe acostamentul șoselei pe direcția Focșani-Adjud se afla Logan-ul de Neamț zdrobit. Mașina era decopertată, cupola fiind practic smulsă și parbrizul atârnând peste lunetă, cu tot cu iconițe. Capota era zdrobită și pe bancheta din spate zăcea numărul de înmatriculare față al MCV-ului. Pe marginea părții carosabile, MCV-ul, zdrobit și el în partea din față, a fost mutat de pompieri și polițiști pentru spălarea carosabilului și reluarea traficului rutier. De partea cealaltă a străzii mașina marca Fiat prezenta urmele unei tamponări recente.

Traficul restricționat a dus la mai multe tamponări

   Timp de mai bine de o oră, traficul a fost restricționat pe ambele sensuri de mers, pentru eliberarea carosabilului. Unii șoferi neatenți și grăbiți nu au redus viteza pentru a se adapta condițiilor meteo și de trafic și au ajuns fie în șanț, fie s-au tamponat cu alte mașini. Pe sensul de mers Focșani-Garoafa s-au produs până la deblocarea drumului cel puțin patru astfel de evenimente. Ceilalați conducători auto, care au trecut prin zonă la ora producerii accidentului sau ulterior s-au conformat și au rămas în coloană până la deblocarea traficului.

Al doilea accident în zonă, în numai o săptămână

   În urmă cu o săptămână, tot pe DN2-E85 s-a produs un alt accident rutier în urma căruia trei persoane au fost rănite și două mașini avariate serios. În eveniment au fost implicate două autoturisme, un Logan înmatriculat în județul Bacău și un Hyundai Coupe înmatriculat în Italia. Ambele mașini se îndreptau către Garoafa. Ocupanții Loganului, soț și soție, veneau de la mare și se îndreptau spre casă. În apropiere de Garoafa, cele două mașini s-au ciocnit, apoi s-au răsturnat pe câmp, distrugând și o cruce aflată la marginea drumului european. Autoturismul Dacia Logan, condus de o șoferiță, s-a oprit pe cupolă, toate bagajele care erau în mașină împrăștiindu-se.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?